Ca şi cum problemele de efectiv cauzate de despărţirea de 11 jucători în această iarnă nu ar fi fost de ajuns, antrenorul Costel Ilie are mai nou bătăi de cap şi din cauza indisponibilităţii talentatului portar Toma Marinică Niga. Acesta s-a accidentat la capătul primul sfert de oră al meciului amical cu Dacia Unirea Unirea Brăila şi nu s-a putut antrena în ultima săptămână. Pentru a vedea exact cât de gravă este leziunea, tânărul goal-keeper în vârstă de 18 ani a fost trimis luni la un consult la o clinică de specialitate din Iaşi.
„Diagnosticul pus de medici este entorsă la genunchi, ceea ce necesită un repaus de trei săptămâni. În condiţiile în care sezonul de primăvară se reia pe data de 27 februarie, Niga este în pericol să rateze cea mai mare parte a pregătirii de iarnă”, a declarat organizatorul de competiţii Neculai Grosu.
Rămaşi cu un singur portar la antrenamente, în persoana lui Vlăduţ Hînţăscu, oficialii suceveni au apelat la serviciile unui tânăr despre care s-a vorbit foarte mult în perioada junioratului.
În prezent în vârstă de 17 ani, Denis a început fotbalul la Suceava, unde a activat la Sporting şi Rapid, fiind pregătit pe rând de Marius Lup, Adrian Cerlincă, Cornel Dârman şi Andrei Roheţki. După un scurt periplu la Ceahlăul Piatra Neamţ, suceveanul a ajuns în urmă cu aproximativ 3 ani la Cluj, la clubul Ardealul. Acolo s-a remarcat instantaneu nu doar datorită fizicului său impozant, 1.97 metri, ci şi prin aptitudinile tehnice foarte bune. Aşa se face că începând din vara anului 2013, Denis a intrat în atenţia reprezentanţilor celei mai prestigioase şcoli pentru portari din Europa, Just For Keeper, care l-a invitat la un stagiu de pregătire în Anglia. După revenirea din Albion, acesta a participat pentru două săptămâni la antrenamentele echipei italiene Cremonese, pentru ca apoi să fie chemat să se pregătească la centrul de copii şi juniori al clubului Chelsea Londra. Ulterior, Denis Cojocariu a ajuns în curtea celor de la Dinamo Bucureşti, de care s-a despărţit însă în urmă cu 6 luni.