Chiar dacă startul pregătirilor este programat pe data de 18 ianuarie, Costel Ilie, noul antrenor al Rapidului, a fost prezent ieri la Suceava pentru o întâlnire cu preşedintele Dumitru Moldovan, cu ceilalţi membri din organigrama clubului, dar şi cu o parte dintre jucătorii reprezentativi ai echipei.
„Am vrut să mă informez mai îndelete cu problemele de la club şi am schiţat programul de pregătire din intersezon. Ştiu că situaţia este grea la Suceava, dar cu probleme de ordin financiar se confruntă marea majoritate a cluburilor din România. Am profitat de vizita la Suceava pentru a mă vedea şi cu Dorin Semeghin, Daniel Bălan, Mircea Negru şi Marius Onciu, câţiva dintre liderii vestiarului. Am purtat o discuţie bărbătească şi cred că au înţeles ce doresc de la ei, mai ales că interesul este unul comun. Cu ceilalţi jucători, care provin din alte localităţi, mă voi vedea pe data de 18, la startul pregătirilor. Sper cu toţii să înţeleagă că fără disciplină şi respect faţă de meserie nu se poate face treabă. Dacă cineva nu este de acord cu metodele mele, atunci ne putem despărţi simplu, cu strângere de mână”, a declarat Costel Ilie.
După perioada de reacomodare la efort, interval în care vor susţine şi vizita medicală, fotbaliştii Rapidului vor efectua un stagiu de pregătire centralizată în localitate, între 27 ianuarie şi 5 februarie.
„Am luat această decizie din considerente economice, pentru a mai limita din costuri. Ştiu că se fac eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare şi sper să se găsească resursele necesare astfel încât jucătorii să primească un salariu până vom intra în cantonament. Îmi doresc ca fotbaliştii să fie sănătoşi şi să trecem cu bine peste perioada pregătirii de iarnă, care este o etapă nu foarte plăcută, dar deosebit de utilă în economia campionatului”, a precizat tehnicianul nemţean.
Cu toate că Rapid este în prezent pe locul 8 în ierarhia Seriei I, Costel Ilie crede că echipa suceveană este capabilă de un parcurs bun în cele 6 etape rămase din sezonul regulat, care să aibă ca efect calificarea în play-off şi implicit, scăparea de emoţiile retrogradării.
„Lotul este bunişor, iar pentru a fi acoperiţi pe toate posturile mai avem nevoie de doi fundaşi centrali şi un atacant, şi mă refer aici la jucători capabili de a se bate din start pentru un loc în primul unsprezece”, a mărturisit Costel Ilie.
La final, noul antrenor al Rapidului a transmis un mesaj suporterilor, pe care-i aşteaptă în număr mare la stadion pentru a încuraja echipa.
„Le cer să aibă încredere în noi, pentru că vom face tot ce ne stă în putinţă să nu-i dezamăgim. Ştiu că este nevoie şi de timp pentru a-mi pune ideile în practică, însă o schimbare în bine aştept să se vadă de la primele meciuri”, a precizat Ilie.