Luptele greco-romane din Suceava s-au menţinut şi-n anul 2015 în elita acestui sport în România. Specializată pe competiţiile rezervate juniorilor I, tineretului şi seniorilor, secţia de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Municipal Suceava, coordonată de antrenorii Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru, a avut un an foarte bun în care sportivii săi au câştigat 17 medalii în competiţiile naţionale şi internaţionale, 12 dintre ele fiind obţinute la finalele Campionatelor Naţionale ale României. Luptătorii suceveni au început anul 2015 cu două medalii la Campionatul Naţional Individual de seniori de la Cluj-Napoca, acolo unde Robert Bighei a luat argintul la 85 de kilograme, iar Daniel Blănari a câştigat medalia de bronz la categoria 75 de kilograme, o performanţă notabilă prin prisma faptului că Daniel era în primul an de juniori I.
A urmat mai apoi finala Campionatului Naţional Individual de juniori I, unde Teodor Horătău şi Viorel Strugariu au luat argintul, respectiv bronzul categoriei 55 de kilograme, în timp ce colegul lor Daniel Blănari s-a clasat al treilea la 84 de kilograme. În luna iunie, cei mai mici dintre luptătorii suceveni au fost prezenţi la naţionalele individuale de lupte pe plajă pentru juniori mici de la Amara, de unde s-au întors cu două medalii de bronz Bogdan Pop, la 35 de kilograme, şi Ioan Bălan, la 40 de kilograme. Cei doi din generaţia ce vine din urmă şi-au confirmat valoarea la Campionatul Naţional Individual pentru juniori mici de la Târgu Mureş, ambii devenind campioni naţionali ai României, Bogdan Pop la 38 de kilograme, iar Ioan Bălan la 42 de kilograme.
Clubul Sportiv Municipal Suceava a reuşit o nouă performanţă prin sportivii săi, de această dată la finala Campionatului Naţional Individual de tineret (sub 23 de ani) de la Odorheiu Secuiesc, unde s-a clasat pe locul trei în topul cluburilor realizat după numărul şi culoarea medaliilor câştigate. Daniel Blănari a avut o evoluţie foarte bună şi a câştigat aurul naţional la categoria 80 de kilograme, Teodor Horătău a câştigat argintul la 59 de kilograme, Constantin Huţuleac a devenit vicecampion naţional la 130 de kilograme, în timp ce Iulian Şopârlă şi Robert Bighei au fost foarte aproape de podium, clasându-se pe locul cinci la categoria 71, respectiv 85 de kilograme.
În ultimul concurs important al anului 2015, Cupa României „Valahia” de la Târgovişte, Constantin Huţuleac a câştigat medalia de aur la 120 de kilograme, iar Daniel Blănari s-a ales cu medalia de bronz la categoria 84 de kilograme.
Antrenorii de la CSM speră ca Teodor Horătău să ajungă la un turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice
Unul din cei mai buni luptători ai secţiei de lupte greco-romane de la CSM Suceava, Teodor Horătău, a avut un an destul de bun, cu mai multe medalii şi-n competiţiile internaţionale, el fiind component al lotului naţional olimpic de juniori I. În luna aprilie, Teodor a câştigat aurul la turneul internaţional Balkan Cup din Turcia, în luna mai a luat bronzul la Internaţionalele României, iar în iunie a participat la Campionatul European de juniori I din Turcia, unde a terminat pe locul 10 la categoria 55 de kilograme. În aceeaşi lună, Horătău a câştigat bronzul la Internaţionalele Germaniei, iar în noiembrie a terminat pe locul trei la Internaţionalele Turciei.
„Sperăm ca Teodor Horătău să participe în acest an la unul din cele trei turnee de calificare la Jocurile Olimpice şi, mai mult, să câştige cel puţin medalia de bronz la Campionatul European de juniori I. Pentru secţia de lupte greco-romane a CSM Suceava, anul 2015 a fost unul foarte bun prin prisma rezultatelor obţinute, dar şi a faptului că a fost unul mai slab din punct de vedere financiar, fapt ce nu ne-a permis să facem echipe de juniori I şi seniori, cu care am mai fi câştigat medalii. O altă performanţă ar fi clasarea clubului pe locul trei la naţionalele de tineret, după Steaua şi Bacău. În 2015 am avut doi sportivi în loturile naţionale, Daniel Blănari şi Teodor Horătău, la care s-a adăugat şi Constantin Huţuleac, la cel de tineret. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat, clubului CSM Suceava şi Liceului cu Program Sportiv, dar şi sponsorilor Sevi Caba (Restaurant Melody), Paul Popovici (SC Euro Expres Full Suceava) şi sperăm să ne ajute şi-n continuare”, a explicat antrenorul Daniel Ciubotaru.
La finalul acestei luni, în perioada 29-31 ianuarie, luptătorii de la CSM Suceava vor începe competiţiile oficiale cu finalele Campionatului Naţional de Lupte Greco-Romane pentru seniori, ce vor avea loc la Craiova.