Federaţia Română de Bob şi Sanie a hotărât ca în anul competiţional 2015 - 2016 Campionatul Naţional de Juniori şi Seniori să se dispute în staţiunea Innsbruck din Austria pe pârtia olimpică de la Igls. Profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, a arătat că trei seniori legitimaţi la clubul dornean au urcat pe podium duminică seara, doi dintre ei, Dorin Velicu şi Marian Mazilu ocupând locul I la masculin, iar Delia Ivaş s-a clasat pe poziţia a III-a la feminin.
Pârtia din Austria oferă condiţii pentru orice competiţie de nivel mondial, este îngheţată artificial, iar sportivii au la dispoziţie tot ce le trebuie pentru a obţine cele mai bune rezultate. Sunt prezente toate cluburile din ţară, fără nici o excepţie, cu o participare numeroasă atât la nivelul juniorilor cât şi al seniorilor.
Începând cu 15 ianuarie la Vatra Dornei va avea loc etapa a III-a de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală, competiţie rezervată seniorilor, fiind al patrulea an în care se organizează o astfel de etapă, pârtia din staţiunea suceveană fiind considerată cea mai tehnică din Europa.