Bucovina Pojorâta a încheiat pe poziţia a 11-a prima parte a sezonului de debut în eşalonul al doilea al fotbalului românesc. Cu 14 puncte cucerite până acum, fotbaliştii pregătiţi de Dănuţ Mândrilă, Bogdan Grosu şi Mihăiţă Szekely au luat faţa grupărilor Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neamţ, aflându-se în plină luptă pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă, ambiţioşi fiind, bucovinenii şi-au propus în sinea lor mai mult, s-a dovedit de această dată că entuziasmul şi tinereţea nu au fost de ajuns pentru a-i ţine departe de grijile retrogradării. Lipsa de experienţă i-a făcut pe suceveni să piardă puncte importante în clasament, privându-i de o clasare mai bună în ierarhia Seriei I. Raportat la numărul de goluri primite, 30, cel mai mare dintre cele 13 competitoare, apărarea pare să fi fost punctul nevralgic al Bucovinei în cele 18 etape scurse până acum. Statistic, sucevenii au stat mult mai bine pe faza ofensivă, cu 22 goluri marcate având al cincilea atac din serie, marea majoritate a acestor reuşite, 16, fiind trecute în contul trio-ului din avanposturi alcătuit din Valentin Buhăceanu, Marius Coman şi Sebastian Rus.
De aceea, cântărind ceea ce s-a întâmplat în sezonul de toamnă, oficialii clubului au ajuns la concluzia că se impune o remaniere importantă a lotului de jucători. Astfel, nu mai puţin de 6 fotbalişti se vor despărţi în această iarnă de gruparea din Pojorâta, este vorba de portarul Jan Turiţă, fundaşii Alin Răzlog, Vlăduţ Patca şi Nicuşor Kuruc, şi mijlocaşii Alin Pădurariu şi Paul Colţa.
„Rezilierea contractelor s-a produs pe cale amiabilă, de comun acord, iar pe această cale doresc să le mulţumesc jucătorilor pentru colaborare şi să le doresc succes în continuare. Zilele acestea urmează să aibă loc o şedinţă de analiză în cadrul clubului, prilej cu care vom pune la punct şi detaliile strategiei din partea a doua a campionatului”, a declarat antrenorul principal al Bucovinei, Dănuţ Mândrilă.