Municipiul Suceava a găzduit în perioada 19-21 decembrie cea de-a IX-a ediţie a Cupei Moş Crăciun la fotbal pentru copii. Competiţia organizată de clubul Juniorul Suceava în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal a cuprins întreceri la şase categorii de vârstă, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 ani. La ediţia din acest an, meciurile de la Cupa Moş Crăciun s-au desfăşurat în trei locaţii diferite, sala Liceului cu Program Sportiv, balonul de la Universitate şi terenul sintetic de la Complexul Zamca.
Ca participare, competiţia din acest an a fost cea mai amplă de până acum, în cele trei zile de concurs fiind prezenţi la Suceava 1.000 de copii de la 60 de cluburi.
Pe lângă cluburile din ţara noastră, la ediţia din 2015 au luat parte şi trei grupări din Republica Moldova, este vorba de Zimbru Chişinău, Dacia Chişinău şi FC Buiucani. Dintre cluburile din judeţul Suceava, s-au aflat pe tabloul de concurs Juniorul Suceava, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina Suceava, Omnia Suceava, Juniorul Câmpulung Moldovenesc, CSS Rădăuţi, CN Nicu Gane Fălticeni, Bucovina Pojorâta, Cenizia Rădăuţi şi Iomy Vatra Dornei.
Iată care sunt laureatele celei de-a IX-a ediţii a Cupei Moş Crăciun:
Categoria de vârstă 2004
Categoria 2006
Categoria 2007
Categoria 2008
Categoria 2009