Echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a avut un parcurs perfect în turul seriei I din Campionatul Național de Handbal, câștigând toate cele șapte partide disputate, fapt ce o recomandă ca principala candidată la locul I la finalul sezonului regulat și automat la calificarea în faza superioară. Zilele trecute, în ultimul meci din tur, elevii antrenorului Iulian Dugan au reușit să se impună fără probleme, la o diferență de 11 puncte, pe terenul celor de la LPS Roman, scor 32 – 21. Tinerii handbaliști suceveni au condus pe tabelă pe toată durata partidei, iar după 3 minute conduceau deja cu 3 – 0, la pauză având 12 – 9. În debutul părții secunde, LPS Suceava a avut mai multe momente bune de joc și de la 16 – 11 s-a distanțat la 19 – 11, în doar trei minute, iar cu cinci minute înainte de final s-a înregistrat cea mai mare diferență de scor, 31 – 17.
„A fost un meci pe care l-am controlat de la un capăt la celălalt. În repriza a doua am rulat tot lotul, mai ales că la un moment dat aveam 24 de goluri avans, astfel încât și cei ce evoluează mai puțin să capete experiență și încredere, deoarece vom avea nevoie de ei în fazele superioare. Suntem pe primul loc și sper să ne păstrăm o poziție ce ne duce mai departe și după terminarea sezonului regulat”, a explicat antrenorul Iulian Dugan.
În meciul de la Roman, marcatorii sucevenilor au fost Claudiu Lăzurcă (8 goluri), Tudor Muntean (6), Casian Gabinat, Samuel Stanciuc, Mihnea Bejan și Iulian Vizitiu, câte 4 goluri fiecare, şi Ionuț Huțan, două goluri.
Începând din acest sezon, federația a decis ca fiecare echipă ce respectă cerințele de talie să primească un punct la fiecare partidă, dar numai după consultarea foilor oficiale de meci, astfel că sucevenii ar avea în mod normal 21 de puncte, în timp ce următoarea clasată, LPS Iași, ar strânge 19 puncte.
Sâmbătă, în primul meci din retur, LPS Suceava va întâlni de la ora 10.00 cealaltă reprezentantă a Sucevei, echipa Universității Suceava, într-o partidă ce va avea loc tot la LPS.
Clasamentul seriei I
1 | LPS Suceava | 7 | 7 | 0 | 0 | 204 | 141 | 19 |
2 | LPS Iași | 7 | 6 | 0 | 1 | 227 | 153 | 18 |
3 | LPS Vaslui II | 7 | 4 | 0 | 3 | 144 | 136 | 14 |
4 | LPS Vaslui I | 7 | 5 | 0 | 2 | 204 | 151 | 13 |
5 | LPS Piatra Neamț | 7 | 3 | 0 | 4 | 189 | 155 | 12 |
6 | LPS Roman | 7 | 2 | 0 | 5 | 191 | 210 | 9 |
7 | ACS Campionii Vaslui | 7 | 0 | 1 | 6 | 156 | 265 | 3 |
8 | CSU Suceava | 7 | 0 | 1 | 6 | 109 | 213 | 0* |
*- echipă penalizată cu 1 punct pentru nerespectarea cerințelor de vârstă