A treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se va desfăşura la Vatra Dornei, în perioada 15 - 17 ianuarie 2016, pe pista de sanie „Bucovina”. Este pentru al patrulea an consecutiv în care o etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se desfăşoară la Vatra Dornei. Deşi etapele de Cupă Mondială sunt programate în calendarul competiţional la intervale de timp destul de apropiate, 8 -10 ianuarie 2016 etapă la Olang (Italia) şi 20-24 ianuarie etapă la Moscova, în oraşul staţiune sucevean sunt aşteptaţi sanieri profesionişti din cel puţin 15 ţări, de pe trei continente.
Aşa cum am aflat de la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, şi responsabil cu organizarea etapei de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală de la Vatra Dornei, anul acesta pista de sanie „Bucovina” va avea instalaţie de nocturnă, astfel încât coborârile vor putea avea loc şi seara, când temperaturile vor fi scăzute.
„Cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului am obţinut fonduri pentru 52 de stâlpi de iluminat cu toate dotările necesare pentru nocturnă. Ne-ar mai trebui un tun de zapadă, pentru că, imediat cum coboară temperaturile sub zero grade trebuie să începem să facem gheaţă pe pârtie. Fiind la început de sezon, tunurile de zăpadă de la pârtia <Veveriţa> vor fi utilizate pentru a produce zăpadă pentru această pârtie. Avem promisiuni din partea administraţiei locale că va fi montată o pompă în râul Dorna care va asigura necesarul de apă la rezervorul de la baza pârtiilor de schi şi sanie astfel încât producerea de zăpadă artificială şi realizarea gheţii naturale pe pârtia <Bucovina> să poată fi făcute 24 de ore din 24”, ne-a declarat prof. Octavian Pungovschi.
Profesorul Octavian Pungovschi ne-a mai spus că pentru realizarea pistei de gheaţă naturală se va folosi metoda combinată, cuburi de gheaţă şi gheaţă formată prin îngheţarea apei amestecată cu zăpadă.
Prima etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală va avea loc în perioada 11 – 13 decembrie 2015 la Kühtai (Austria).