În perioada 17 – 25 octombrie (în zilele de sâmbătă și duminică), Baza Sportivă Stadium YANIS a găzduit cea de-a patra ediție a Campionatului de minifotbal Cupa Aqua Carpatica. Competiția a debutat la terenul sintetic din cartierul Unirii, cu meciurile din grupe (17-18 octombrie), după fix o săptămână disputându-se fazele finale.
Sâmbătă, 24 octombrie au fost programate sferturile și semifinalele, în timp ce duminică s-au disputat ultimele două meciuri, finala mică, respectiv cea mare.
În finala mică, de la ora 13:00, Fireball a învins FC Juniors cu 5-2, în timp ce în finala mare s-au întâlnit Luceafărul (pentru a treia oară în fazele finale ale competiției) și San Marino, prezența echipei Poliției fiind o surpriză pentru cunoscătorii minifotbalului dornean. În cele din urmă, victoria a revenit Luceafărului, care a câștigat cu 2-1, golurile câștigătorilor fiind reușite din penalty de Eduard Bomby. De altfel, Edy a plecat și cu premiul de 200 lei, acordat gogheterului competiției, având 6 reușite în faza a doua a Campionatului.
Cel mai bun portar a fost declarat Ionuț Ruscanu (San Marino), titlul de cel mai bun tânăr jucător s-a îndreptat și la această ediție către Șerban Tunsu, cel mai bun jucător al turneului fiind Mihai Horea (San Marino). Noutatea de anul acesta în lista de premii a fost acordarea unei distincții și pentru cel mai bun tânăr portar, primul câștigător al său fiind Alin Grigore (FC Juniors). Toți premianții individual au fost răsplătiți cu câte 200 lei. Premiile puse la bătaie de Aqua Carpatica au fost substanțiale, echipa campioană primind 3.000 de lei, vicecampioana 1.500 de lei, învingătoarea din finala mică 1.000 de lei, în timp ce locului patru i-au revenit 500 de lei. Toți premianții au primit figurine, în timp ce echipelor de pe primele trei locuri le-au fost oferite și cupe.
Înaintea finalei mari și cei mai mici spectatori au fost angrenați în concursuri de făcut duble cu mingea, premiile oferite de organizatori fiind două tricouri și o minge. Toate partidele turneului au fost arbitrate de Gheorghe Ignătescu și Vasile Tacu, cavalerii fluierului sucevean având o prestație general apreciată.
“A fost un nou turneu în care a dominat fair-play-ul și asta ne bucură mult. Am avut parte și de vreme excelentă, o surpriză foarte plăcută pentru mine a fost FC Juniors, echipa de copii de la stadion, cea care a avut o comportare atât de frumoasă și sper ca la anul să ajungă și mai sus", ne-a declarat, la finalul turneului, omul de afaceri Stelian Chiforescu, vicepreședintele Valvis Holding, cel care, alături de primarul Ilie Boncheș, a oficiat și festivitatea de premiere.
Un moment inedit a fost consemnat și la începutul finalei, atunci când tânăra Iasmina Toloș a interpretat live imnul României.