CSM Bucovina Suceava a evoluat ieri pe terenul grupării Stejarul Buzău, în etapa a II-a din turneul play-out al Diviziei Naţionale de rugby. Formaţia pregătită de Constantin Vlad a făcut un meci foarte bun şi a reuşit să se impună la final cu scorul de 29-17 (14-7). Sucevenii şi-au luat astfel o binemeritată revanşă în faţa buzoienilor, care-i învinseseră în ambele meciuri din sezonul regulat. Acest succes a avut darul să le asigure bucovinenilor prezenţa în eşalonul secund al rugby-ului românesc şi în ediţia viitoare de campionat. „Cu această victorie ne menţinem în Divizia Naţională indiferent de rezultatul ultimei partide din play-off, cu CSM U23 Bucureşti, de sâmbătă, 31 octombrie. Am început bine jocul şi conduceam cu 14-0 la jumătatea primei reprize. Apoi au fost câteva decizii de arbitraj în defavoarea noastră, care le-au permis buzoienilor să se apropie. Totul a revenit însă repede la normal şi am reuşit să câştigăm pe merit. Pentru acest meci am avut la dispoziţie lotul complet, linia de treisferturi a fost inspirată, aşa că am reuşit să obţinem şi punctul bonus”, a declarat Constantin Vlad, antrenorul echipei CSM Bucovina.
Pentru formaţia suceveană au marcat: Ştefan Şefăroi -două eseuri, Bursuc şi Preutescu - câte un eseu şi Oct. Scolobiuc - trei transformări şi o lovitură de pedeapsă.