Bucovina Rădăuţi va juca astăzi, pe teren propriu, cu începere de la ora 15.00, împotriva formaţiei Cetatea Târgu Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a. Sucevenii vin după două înfrângeri consecutive şi îşi doresc foarte mult să câştige acest meci, mai ales că există speranţe certe ca situaţia financiară a clubului să se redreseze cât mai curând, după ce noul Consiliu Local de la Rădăuţi şi-a intrat în atribuţiuni.
„Săptămâna viitoare va avea loc o rectificare bugetară şi avem promisiuni că va fi alocată şi echipei de fotbal o sumă de bani. Sper ca această veste să-i motiveze suplimentar pe jucătorii noştri, care până acum au dat dovadă de caracter, au înţeles situaţia şi au evoluat fără nici o pretenţie financiară. Referitor la joc, ne aşteaptă un meci foarte dificil, în faţa unei echipe aflate în mare formă, care în runda precedentă a administrat un sec 3-0 Ştiinţei Miroslava”, a declarat antrenorul Iulian Ionesi.
Rădăuţenii nu vor putea conta la acest joc pe aportul suspendaţilor Butnariu şi Zaremba, iar Vicol şi Scheul nu vor putea evolua nici ei, din cauza accidentărilor.
Programul etapei a IX-a:
Vineri
Sâmbătă
Clasament Seria I