După mai multe runde de negocieri, Federaţia Română de Fotbal a bătut palma cu consorţiul Digi – Dolce pentru vânzarea drepturilor de televizare a partidelor din Liga a II-a. Contractul se întinde pe un sezon şi este în valoare de 350.000 de euro. Iniţial, toate cluburile vor primi o sumă egală, după care restul banilor vor fi împărţiţi în funcţie de poziţia ocupată în clasament. Echipele care vor juca în play-off vor primi câte 15.000 de euro, cele din play-out, câte 12.500 de euro, iar cele care vor retrograda după sezonul regulat, câte 7.000 de euro.
„Nu este vorba de sume exorbitante, dar este un pas înainte. Important este că vor veni nişte bani în contul clubului, cu ajutorul cărora ne vom mai rezolva din probleme. Mă aştept ca din sezonul viitor, când eşalonul secund va activa într-o formulă cu o singură serie, interesul pentru competiţie să fie mai mare, iar suma pe care o vom încasa din vânzarea drepturilor de televizare să fie mai consistentă”, a declarat preşedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
Oficialii clubului sucevean au fost anunţaţi deja că partida din runda viitoare, din deplasare, cu Rapid Bucureşti, urmează să fie televizată. Meciul care va opune primele două clasate în ierarhia Seriei I se va disputa luni, pe 26 octombrie, în nocturnă, cu începere de la ora 18.00. Din lotul grupării bucureştene face parte şi mijlocaşul sucevean Andrei Cerlincă, care va evolua pentru prima dată împotriva clubului care l-a format.