După cinci ani în care a evoluat în străinătate, în ţări precum Republica Moldova, Kazakhstan, Israel sau Thailanda, jucătorul sucevean Adrian Grigoruţă se pregăteşte de o revenire în fotbalul românesc. Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani se antrenează în aceste zile cu FC Braşov şi speră să-l convingă pe antrenorul Adrian Szabo de calităţile sale.
„Încă de anul trecut am decis să mă întorc în România. Acum un an mi-am cumpărat o casă la Braşov, iar când s-a ivit posibilitatea acestui transfer nu am ezitat, pentru că ştiu despre tradiţia acestui club în fotbalul românesc. Sper să-l conving pe antrenorul Adrian Szabo de calităţile mele, pentru că îmi doresc cu adevărat să joc la FC Braşov”, a declarat jucătorul care a început fotbalul la Bucovina Suceava.
La începutul acestui an, Grigoruţă s-a întors din Thailanda la Milsami, formaţie cu care cucerise în 2012 Cupa şi Supercupa Republicii Moldova, dar o accidentare suferită chiar înainte de startul returului l-a scos din circuit.
„Pot spune că am avut ghinion, pentru că am ratat şansa să joc la Milsami în cel mai bun sezon din istoria acestui club, încheiat cu câştigarea campionatului. Cu două zile înainte de startul returului am suferit o fractură de metatarsian care m-a scos din circuit. Chiar şi aşa, preşedintele clubului mi-a propus un nou contract, dar din diferite motive, la care s-au adăugat şi ceva neînţelegeri cu actualul antrenor am refuzat. În vară am aşteptat ceva oferte din străinătate de la impresarii mei. Nu s-a concretizat nimic, astfel că am decis că a sosit timpul să revin în România şi acum vreau să profit de şansa ivită la FC Braşov. Ştiam multe lucruri despre FC Braşov de la Gabi Stan, antrenor cu care am lucrat la Milsami, dar şi de la foştii mei coechipieri Romeo Surdu şi Ovidiu Mendizov. Mă pregătesc deja cu echipa şi sper să demonstrez că merit să joc aici. Am găsit un grup de jucători buni şi chiar dacă în startul campionatului rezultatele au fost oscilante, eu sunt convins că FC Braşov va avea forţa să atace promovarea“, a încheiat Adrian Grigoruţă.
În cariera sa de până acum, Adrian Grigoruţă a mai activat în România la grupările Bucovina Suceava, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Botoşani, Prefab Modelu, CSM Râmnicu Vâlcea şi Cetate Deva.