În etapa cu numărul şase din seria I a Diviziei Naţionale de Handbal, echipa Clubului Sportiv Universitar din Suceava va avea o deplasare lungă şi obositoare pe terenul celor de la Atletico Alexandria. Pentru a face economie şi pentru a nu merge de două ori la Alexandria, oficialii clubului sucevean au solicitat Federaţiei Române de Handbal să joace la o zi sau două diferenţă ambele meciuri cu echipele din Alexandria, şi asta pentru că peste două săptămâni vor trebui să dispute un nou meci cu cealaltă echipă din oraş, HD Teleorman Alexandria. Chiar dacă evoluează în deplasare, având în vedere valoarea lotului şi obiectivul propus sucevenii sunt favoriţi la câştigarea acestui meci, asta doar dacă nu vor avea parte de alte surprize neprevăzute înaintea sau în timpul partidei. Echipa din Alexandria are până în acest moment trei victorii din cinci meciuri disputate, toate trei în compania unor formaţii mai slab clasate, fiind învinsă de cealaltă echipă din oraş, dar şi de a doua clasată, CS HC Buzău 2012.
„Nu cunosc prea bine echipa din Alexandria, dar din câte am înţeles au câţiva juniori, pe lângă care au mai adus seniori. După părerea mea, dacă ne vom face jocul obişnuit nu ar trebui să avem probleme. Sper să nu mai apară accidentări în lot şi până la plecare să-şi revină toţi jucătorii cu probleme. Alexa şi Velea au fost răciţi şi au revenit de ieri la antrenamente, dar Cristian Bursuc se află în continuare la recuperare şi nu cred că va fi disponibil”, a declarat ieri antrenorul Răzvan Bernicu.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că-n acest moment, echipa sa se află pe locul 4, la 5 puncte de locul doi, dar după numai cinci etape acest clasament nu este relevant, în condiţiile în care universitarii au jucat deja meciurile cu principalele contracandidate la promovare, Constanţa şi Bacău, mai ales că acestea n-au jucat încă meciul direct. Mai mult, a doua clasată, CS HC Buzău 2012, a avut doar meciuri uşoare, singurul adversar cât de cât mai dificil fiind Poli Iaşi. Răzvan Bernicu a spus că un clasament elocvent va fi cel de la finalul turului, apoi în retur, după primele patru etape va fi timp destul pentru calcule.
Etapa a 6-a
Clasament
1 | HC Dobrogea Sud | 5 | 5 | 0 | 0 | 229 | 118 | 15 |
2 | CS HC Buzău 2012 | 5 | 5 | 0 | 0 | 141 | 101 | 15 |
3 | Ştiinţa Municipal Bacău | 5 | 4 | 1 | 0 | 168 | 102 | 13 |
4 | CSU Suceava | 5 | 3 | 1 | 1 | 169 | 84 | 10 |
5 | Poli Unistil Iaşi | 5 | 3 | 1 | 1 | 182 | 112 | 10 |
6 | ACS Atletico Alexandria | 5 | 3 | 0 | 2 | 173 | 161 | 9 |
7 | HC Farul Constanta | 5 | 3 | 0 | 2 | 133 | 130 | 9 |
8 | CSM Bucureşti II | 5 | 2 | 1 | 2 | 178 | 152 | 7 |
9 | ACS HD Teleorman Alexandria | 5 | 1 | 2 | 2 | 159 | 158 | 5 |
10 | LPS Piatra Neamţ | 5 | 1 | 0 | 4 | 92 | 185 | 3 |
11 | CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina | 5 | 1 | 0 | 4 | 80 | 137 | 1* |
12 | GSIP Moreni | 5 | 0 | 0 | 5 | 124 | 206 | 0 |
13 | CSU Târgovişte | 5 | 0 | 0 | 5 | 112 | 198 | 0 |
14 | CSM Cimentul Bicaz | 5 | 1 | 0 | 4 | 64 | 160 | -1* |
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts reprezentare şi -1pt nerespectare cerinţe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2 pts nerespectare cerinţe vârstă)