Echipa locală de fotbal Rapid CFR Suceava a înregistrat sâmbătă al doilea rezultat negativ din acest sezon, scor 0 – 1 în deplasarea de la SC Bacău, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din Liga a II-a. Pentru această deplasare, antrenorul Bogdan Tudoreanu a decis, împreună cu conducerea clubului, să menajeze mai mulți titulari, pentru meciul de miercuri din Cupa României, din lot lipsind astfel Hânțescu, Tăutean, Ciobanu, Onciu, Vrabie, Sandu, Enciu și Jitariuc, în timp ce Sfrija a fost suspendat. Chiar și așa, jucătorii ce au fost în teren s-au descurcat foarte bine și au dominat meciul de la un capăt la celălalt, dar din păcate nu au concretizat multiplele ocazii clare în gol, iar pe final au încasat un gol la singura ocazie a gazdelor. În prima parte a jocului, Mircea Negru a reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pe motiv de off-side, iar până la pauză sucevenii au mai avut două ocazii, la una din ele Golofca nimerind bara, scor la pauză 0 – 0. În partea a doua, în minutul 77, Mircea Negru trimite balonul în transversală, iar pe contraatac, oaspeții reușesc singurul gol al partidei. Până la final, rapidiștii au alergat după egalare și au atacat în valuri, dar fără a schimba rezultatul.
„Încă nu-mi vine să cred că am pierdut un joc pe care l-am dominat de la un capăt la celălalt la toate capitolele. Am avut cel puțin șase ocazii clare, din care două bare, și am primit gol la singura ocazie a gazdelor. Am decis împreună cu conducerea să menajăm mai mulți jucători ce au evoluat în trei meciuri pe parcursul unei săptămâni, deoarece ne dorim să trecem de Brașov în Cupa României. Cei ce i-au înlocuit și-au făcut foarte bine treaba în teren, dar din nou ne-a lipsit șansa, la fel ca și la Brăila”, a explicat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Rapid CFR Suceava a început meciul de la Bacău în formula: Pascal – Bălan, Sava, Ferariu, Semeghin – Aeroaie, Sumanariu, Golofca, Apostool, Dănilă și Negru, în teren intrând și Gheorghiciuc și Strugariu.
Rezultatele etapei a 4-a
Clasamentul seriei I