S-au încheiat toate partidele din cadrul Fazei a II-a de la Categoria Elită, astfel că toţi cei 24 de concurenţi urmează să se concentreze acum pe meciurile de clasament, care vor stabili ierarhia finală. În lupta pentru titlu au rămas cei mai buni dintre cei buni, Mihai Pânzaru, Bogdan Marasin, Relu Ifrim şi Florin Popovici – Dumbravă, care s-au clasat pe primele două locuri în grupele semifinale. În funcţie de poziţia ocupată după Faza a II-a a întrecerii, ceilalţi concurenţi din grupele semifinale şi cele de consolare vor fi împerecheaţi doi câte doi, aceste partide urmând să stabilească cu exactitate clasamentul final al celea de-a şasea ediţii a Cupei Monitorul.
În ceea ce priveşte situaţia de la subsolul ierarhiei, lucrurile sunt deja clare. Valentin Dimofte şi Sorin Raţă au reuşit să-şi păstreze locul în Categoria Elită, în vreme ce ultimii patru clasaţi, Ştefan Ungureanu, Alin Leuciuc, Dan Petrariu şi Iulian Chidoveţ vor evolua de la anul în Categoria Principală.
Toate rezultatele înregistrate până acum, precum şi alte detalii despre competiţie sunt accesibile pe site-ul www.monitorulsv.ro, în secţiunea creată special pentru această întrecere.