Echipa de fotbal juniori a clubului Juniorul Suceava a avut un parcurs bun la puternicul turneu Cupa E.ON Kinder de la Târgu Mureș, competiție în care a reușit să ajungă până-n finala mică a categoriei fotbaliștilor născuți în anul 2003, grupă la care au fost prezente nu mai puțin de 30 de echipe. Câștigătoare în această vară a turneului Brașov Junior's Cup, echipa pregătită de antrenorul Bogdan Pantea a început meciurile din grupă cu o remiză în fața celor de la Viitorul Oradea, scor 1 – 1. În meciul doi, sucevenii au pierdut cu 2 – 4 disputa cu Comprest București, dar mai apoi au legat două victorii, 2 – 0 cu Viitorul Ungheni și 5 – 1 cu Farul Constanța, succese ce le-au asigurat calificarea în fazele superioare. În optimile de finală, jucătorii lui Bogdan Pantea au avut de înfruntat echipa gazdă, ACS Kinder Târgu Mureș, pe care la final a învins-o cu scorul de 1 – 0. Sucevenii și-au asigurat un loc în semifinalele competiției, după o victorie clară în fața celor de la Comprest București, scor 3 – 0.
Sucevenii au condus campioana cu 3 – 0, dar au pierdut la final cu 3 - 4
În penultima fază, Juniorul Suceava a întâlnit campioana de anul trecut, ACS Kids Tâmpa Brașov, și a reușit o primă repriză foarte bună, la capătul căreia conducea cu 2 – 0. În repriza a doua, sucevenii și-au mărit avantajul, dar din păcate în ultimele 20 de minute de joc au avut o cădere, au fost egalați și au pierdut în final cu 3 – 4. În finala mică, sucevenii au pierdut la scor în disputa cu vicecampioana Steaua București, scor 6 – 1 și astfel au ocupat locul patru la categoria 2003.
„Am ajuns în ziua primului meci și ne-am acomodat mai greu, dar pe parcurs copiii au jucat din ce în ce mai bine. Am întâlnit în ultimele două meciuri campioana și vicecampioana națională, două echipe foarte puternice. Am condus cu 3 – 0 în partida cu campioana din Brașov, dar din păcate presiunea a fost prea mare, iar fotbaliștii noștri au căzut psihic și fizic, iar asta le-a permis adversarilor să întoarcă soarta partidei în 20 de minute de joc. Pot să spun că acest loc patru este unul onorant pentru noi, la un turneu puternic ce a fost câștigat de echipa din Cluj, cea pe care am învins-o la Brașov, și-n care podiumul a fost completat de primele două clasate la nivel național în 2014”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.
Grupa 2003 a clubului Juniorul Suceava a participat la turneul de la Târgu Mureș cu un lot de 15 jucători format din Răzvan Zofotă, Tedi Nechita, Alex Crap, Tibi Danileț, Andre4i Varasciuc, Răzvan Ilaș, Albert Hofman, Marian Ilie, Alex Cazac, Daniel Toader, Ștefan Socoliuc, Cristi Mâncău, Robert Făgăraș, Vlad Hreceniuc și Denis Solovăstru.