În plină perioadă a vacanţei de vară partidele de la Cupa Monitorul continuă într-un ritm mai lent. Ieri, spre exemplu, s-a disputat o singură partidă, Ioan Ceucă învingându-l pe Florin Haidamac cu un dublu 6-3. În programul zilei de astăzi se află alte trei meciuri, unul de Elită şi două din Divizia Principală.
Nu mai puţin de 102 participanţi din toate zonele judeţului s-au înscris la cea de-a şasea ediţie a turneului găzduit de terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea, o competiţie organizată de cotidianul Monitorul de Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Tenis. Întrecerea a început la jumătatea lunii aprilie şi se va încheia pe data de 26 septembrie, interval în care se vor disputa un număr record de 564 de meciuri.
Programul zilei de astăzi:
MARŢI, 25 AUGUST, ORA 08.00 | EDUARD PRELIPCEANU – VALENTIN BACIUC | PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 2 |
MARŢI, 25 AUGUST, ORA 08.00 | VALENTIN DIMOFTE – DAN PETRARIU | ELITĂ, RETROGRADARE |
MARŢI, 25 AUGUST, ORA 10.00 | DORU IACOB – VALENTIN CHIDOVEŢ | PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 1 |