Secţia de tir sportiv a Clubului Sportiv Şcolar din Rădăuţi a reuşit prin sportivii săi noi performanţe la nivel naţional. Astfel, la Campionatul Naţional de Tir Sportiv puşcă şi pistol glonţ pentru juniori mari, după medaliile obţinute de fetele de la CSM Suceava, au urcat pe podium şi tineri sportivi de la CSŞ Rădăuţi, pregătiţi de acelaşi antrenor, Ştefan Buiucliu. Cu toate că sunt încă juniori mici, cei trei tirişti de la Rădăuţi s-au evidenţiat în competiţia desfăşurată la Poligonul „Iosif Sârbu” din Bucureşti, câştigând şapte medalii, atât la individual, cât şi la echipă în concursul de puşcă glonţ.
În prima zi a naţionalelor, echipa rădăuţeană formată din Daniel Firisevici, Andrei Pavăl şi Sebastian Coturbaş a reuşit să urce pe a treia treaptă a podiumului naţional în proba de 40 de focuri culcat. În a doua zi, în concursul individual, Daniel Firisevici a continuat evoluţia bună de la echipe şi a obţinut trei medalii de bronz în concursul de 3 poziţii, în probele de 20 focuri genunchi, 20 de focuri picioare şi 3x20 de focuri. Medaliile elevilor lui Ştefan Buiucliu nu s-au oprit aici, astfel că în concursul pe echipe CSŞ Rădăuţi a punctat din nou cu alte trei medalii de argint în probele de 3x20 de focuri, 20 focuri picioare şi 20 focuri genunchi.
„Vreau să le mulţumesc elevilor mei pentru efortul de a veni în timpul vacanţei să se pregătească special pentru aceste naţionale şi să ducă o viaţă sportivă mai dură decât ceilalţi colegi ce nu fac sport de performanţă. Solicitarea este mare, cu cinci zile de concurs una după alta, cu o foarte scurtă pauză, şi de aceea sper să se refacă cât mai repede pentru finalele naţionale de juniori mici, ce vor avea loc începând de vineri şi unde sper să luăm cel puţin opt medalii, mai ales că aici sunt la grupa lor de vârstă. Vreau să mulţumesc directorului CSŞ Rădăuţi, profesorul Viorel Stoica, şi doamnei contabil Eugenia Bejenariu, oameni care ne ajută foarte mult în activitatea noastră şi fără de care n-am fi ajuns aici”, a explicat antrenorul Ştefan Buiucliu.
De astăzi şi până duminică, sportivii de la CSŞ Rădăuţi şi CSM Suceava vor lupta pentru medalii la Campionatul Naţional de Tir Sportiv puşcă şi pistol glonţ pentru juniori mici, competiţie ce are loc tot la Poligonul „Iosif Sârbu” din Bucureşti.