Formaţiile de Liga a II-a Rapid Suceava şi ASC Bacău s-au întâlnit ieri după-amiază într-un meci de pregătire pe stadionul Areni. Partida, una deosebit de echilibrată, s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea echipei vizitatoare.
După o primă mare ocazie de gol irosită de gazde prin noul venit Enciu, oaspeţii au deschis scorul în minutul 27 prin Pavel, care a catapultat mingea în vinclul porţii apărate de juniorul Niga. Scorul pauzei avea să fie însă 1-1, Enciu finalizând o acţiune personală cu un şut printre picioarele goal-keeper-ului advers.
Intraţi pe teren în repriza secundă cu o formulă de echipă schimbată în totalitate, sucevenii s-au văzut conduşi din nou pe tabela de marcaj după o oră de joc, atunci când băcăuanii au executat o lovitură liberă prin Mihăchioaie, iar mingea respinsă în faţă de Pascal a fost reluată în plasă, din apropiere, de Ignea. 2-2 s-a făcut în minutul 75, după ce Golofca a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă adversă, iar ex – dorohoianul Sandu a punctat cu siguranţă de la punctul cu var. Golul victoriei pentru ASC Bacău a venit tot dintr-un penalty, executat de Adăscăliţei.
Rapid Suceava (repriza I): Niga (Hînţăscu) – Bălan, Sfrijan, S. Ciobanu, Semeghin – Jitariuc, Onciu, Apostol, Vrabie – Negru, Enciu.
Rapid Suceava (repriza a II-a): Hânţăscu (Pascal) – Strugariu, Ferariu, Sava, Bîgu – Vornicu, Gheorghiciuc, Sumanariu, Golofca – Rotaru, Sandu.
Următorul meci de pregătire pentru formaţia pregătită de Bogdan Tudoreanu va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul nou promovatei în eşalonul secund Bucovina Pojorâta.
Până pe 29 august, când se va produce debutul sezonului oficial, rapidiştii mai au programate jocuri test pe 18 august, cu Bucovina Pojorâta, pe teren propriu, pe 20 august, cu Cetatea Târgu Neamţ, pe Areni şi pe 22 august în deplasare, cu ASC Bacău.