Reprezentanţii celor 27 de echipe înscrise pe tabloul Ligii secunde în ediţia de campionat 2015-2016 s-au întâlnit ieri, la Casa Fotbalului, cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal pentru a stabili modalitatea de desfăşurare şi formatul eşalonului al doilea din ţara noastră în următoarele sezoane.
În urma discuţiilor, s-a convenit ca în sezonul viitor Liga a II-a să funcţioneze într-un sistem de două serii, prima dintre ele urmând să fie formată din 13 echipe, iar cealaltă din 14. Astfel, formaţiile sucevene Rapid şi Bucovina Pojorâta vor face parte din Seria I, alături de grupările Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, ASC Bacău, CS Baloteşti, ACS Berceni, Dacia Unirea Brăila, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău. Seria a II-a va pleca la drum în următoarea formulă: FC Clinceni, FCM Baia Mare, Şoimii Pâncota, UTA Bătrâna Doamnă, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor, FC Caransebeş, Olimpia Satu Mare, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa, CS Mioveni, FC Braşov, Universitatea Cluj şi Unirea Tărlungeni.
Eşalonul secund va intra într-un proces de restructurare
Competiţia se va derula tot în sistem play-off (ocupantele locurilor 1-6) / play-out (ocupantele locurilor 7-12), urmând ca la finalul sezonului regulat să retrogradeze automat formaţiile clasate pe poziţiile 13 şi 14 din cele două serii. Tot în liga a III-a vor ajunge şi echipele de pe locurile 10, 11, 12 din play-off, precum şi una dintre cele două grupări poziţionate pe locul 9, în urma unui meci de baraj. Astfel, se va ajunge ca în sezonul 2016-2017 Liga a II-a să funcţioneze într-o singură serie de 22 de echipe, urmând ca începând din ediţia de campionat 2017-2018 eşalonul secund să fie format dintr-o serie de 20 de echipe. „Cred că aceste măsuri vor spori nivelul de interes şi vor avea darul să revitalizeze eşalonul secund”, a declarat preşedintele executiv al Rapidului Suceava, Dumitru Moldovan.