Terenul Complexului Conacul Domnesc din Suceava a fost gazda celei de-a VII-a ediții a Cupei Bugetarilor la fotbal, o competiție ce s-a întins pe o perioadă de aproape o lună de zile și a strâns la start 12 echipe, unele, precum Poliția Suceava, Administrația Locală, Sănătatea, TPL, ISU, Direcția Silvică, Administrația Județeană, Justiția, Apărătorii sau Profesorii, prezente de la primele ediții.După fazele preliminarii, în care au fost eliminate echipe cu pretenții la trofeul pus în joc precum ISU Suceava, Profesorii sau Apărătorii, finala mică a adus față-n față echipele Sănătatea și TPL Suceava. Sănătatea s-a impus în final cu scorul de 4 – 1, grație dublelor lui Voinea și Nichifor, golul de onoare ale TPL-ului fiind reușit de Ungureanu. Finala pentru locul I avea să se desfășoare între experimentata echipă a Poliției Suceava, călită în special la competiții internaționale, și Administrația Locală, o finalistă surpriză condusă în teren de Liviu Manoliu, ce a scos din drumul spre finală la loviturile de departajare echipe precum Apărătorii și Sănătatea. După un început echilibrat, cu șanse de a marca de ambele părți, polițiștii conduși de această dată de pe margine de Florin Poenari, din cauza unei accidentări, s-au dezlănțuit și s-au impus în final la scor, 6 – 1, aceasta fiind a doua cupă câștigată de Poliție de la prima ediție. Pentru Poliția Suceava, Cătălin Borbianu și Daniel Chitriuc au marcat două goluri fiecare, iar Alex Tauciuc și Sergiu Grădinaru, câte un gol, în timp ce pentru Administrația Locală a marcat Liviu Manoliu.
La finalul competiției, cele patru finaliste au fost premiate cu mingi, cupe și medalii, pe lângă locurile din clasament acordându-se și premii individuale. Astfel, cel mai bun portar a fost ales Alin Perhinschi, de la Administrația Locală, titlul de cel mai bun jucător i-a revenit lui Alexandru Tauciuc, de la Poliția Suceava, cel mai frumos gol a fost cel marcat de Liviu Mihai, de la Apărătorii, iar titlul Fair-Play a revenit echipei Direcției Silvice.
„Mulțumim Primăriei Suceava, inițiatorului și organizatorului acestei competiții, Doru Bunduc, dar și tuturor celor ce au contribuit la succesul acestei ediții a Cupei Bugetarilor, inclusiv arbitrilor A. Pișta și I. Avădanei. Această competiție s-a desfășurat în urma unui proiect realizat în asociere cu municipiul Suceava și Consiliului Local Suceava, prin delegații echipelor participante, în colaborare cu Asociația Polițiștilor Locali Suceava”, a declarat coordonatorul proiectului în care se desfășoară Cupa Bugetarilor, Liviu Manoliu.