Pasionaţii de mountain bike sunt aşteptaţi sâmbătă, 4 iulie, la Dragomirna pentru a participa la cea de-a patra ediţie a maratonului cu acelaşi nume, o competiţie ce a devenit una de tradiţie pentru zona Moldovei şi nu numai. Ediţia de anul trecut a stabilit şi un nou record, 234 de participanţi, organizatorii de la Clubul Sportiv Monticond Suceava aşteptându-se şi în acest an la un număr mare de concurenţi, dar până în 250, astfel încât competiţia să se desfăşoare fără probleme. La Maratonul Dragomirna se pot înscrie toţi iubitorii ciclismului, atât cei ce urmăresc performanţa, cât şi cei ce vor să petreacă timpul liber în mod activ, vârsta minimă fiind de 5 ani.
Primul şi cel mai scurt traseu este dedicat copiilor cu vârste între 5 şi 8 ani, pe distanţa unui singur kilometru, pe drumurile asfaltate din jurul mănăstirii Dragomirna, zonă în care va fi startul şi finişul la toate categoriile.
Traseul Family este dedicat echipajelor formate dintr-un adult şi un copil cu vârsta între 9 şi 14 ani şi va măsura aproximativ 12 kilometri. Tura va fi în totalitate pe drumuri forestiere, pietruite sau de pământ, cu urcări şi coborâri destul de uşoare, fiind un traseu ideal pentru ieşirile în familie şi un prilej de relaxare.
Trasee mai tehnice şi mai spectaculoase faţă de anul trecut la tura scurtă şi lungă
Organizatorii Maratonului Dragomirna Mountain Bike au schimbat în acest an traseele de la tura scurtă şi tura lungă pe o distanţă de aproximativ 16 kilometri, astfel încât cele două curse vor avea porţiuni mai tehnice şi peisaje mai frumoase, cu coborâri pe poteci prin pădurea din zona Dragomirna, Pătrăuţi, Lipoveni, la tura lungă ajungându-se şi la Călineşti. Astfel, tura scurtă va avea aproximativ 34 de kilometri şi este dedicată participanţilor ce au o mai bună pregătire, pe trei categorii de vârstă, 14 – 25 de ani, 25 – 35 şi peste 35 de ani. Ultimul şi cel mai dificil traseu, tura lungă, măsoară aproximativ 46 de kilometri şi este adresat cicliştilor foarte bine pregătiţi, dar şi celor ce vor să-şi testeze şi să-şi doboare limitele. De menţionat este faptul că toţi concurenţii participă pe propria răspundere la această competiţie, în cazul copiilor fiind necesar acordul scris din partea unui părinte aflat la start sau o declaraţie autentificată la notar, în cazul în care copilul nu este însoţit de un părinte. Concurenţii sunt obligaţi să posede o bicicletă MTB în stare bună de funcţionare, cască de protecţie şi orice alt echipament necesar sau util, ţinând cont şi de condiţiile meteo din ziua concursului.
Pentru traseul scurt şi lung taxa de înscriere este de 40 de lei. Aceeaşi sumă este şi la tura Family, dar cuprinde participarea adultului şi a copilului, iar la traseul Kids taxa este de 10 lei de copil.Taxa de participare se poate achita la magazinul Monticond (strada Universităţii, numărul 29, Suceava), de luni de luni până vineri, între orele 8:00 şi 20:00, sau prin virament bancar la Banca Transilvania, titular Club Sportiv Monticond, în contul RO17 BTRL RONC RT02 5649 1601, plus comision de tranzacţie – patru lei. În dimineaţa evenimentului, taxa de participare este de 50 de lei.
Sâmbătă dimineaţă, de la ora 8.00 la 9.30 se vor face ultimele înscrieri şi ridicarea pachetelor de start, la 9.45 va fi şedinţa tehnică, iar de la ora 10.00 se va da startul în cele trei probe, tura lungă, tura scurtă şi Family, la o diferenţă de 10 minute între ele.
Cei ce vor informaţii suplimentare privind înscrierea şi participarea în cursă, dar şi referitoare la trasee pot accesa site-ul organizatorului www.club.monticond.ro.