Ediţia a V-a a Campionatului Judeţean de minifotbal pentru old-boys „Ambro” s-a terminat oficial la sfârşitul săptămânii trecute, odată cu efectuarea festivităţii de premiere, care a precedat tradiţionalul banchet de final. Competiţia recent încheiată a fost una mai agitată decât de obicei, însă totul e bine când se termină cu bine, iar petrecerea de final n-a făcut decât să certifice unitatea şi camaraderia care s-au sădit între combatanţi în cele cinci sezoane disputate până acum. Câştigătoarea ultimei ediţii de campionat a fost Inter Conti, dar poate că acest aspect are o mai mică semnificaţie. Important este că aproape 200 de jucători amatori, de la 16 echipe din municipiul Suceava, au ales să-i petreacă timpul liber făcând sport, participând la această competiţie, care, iată, are darul de a forma noi prietenii şi de a crea momente de neuitat.
Aşadar, felicitări merită toate echipele participante, Inter Conti, Revine Florconstruct, Brădet, Vivendi, Autobest HQ, Valexin, Muşatinii, Omniasig, Concordia, Adistal, BG Enescu, Prietenii Rugby-ului, Bucovina, Artra, Euro Express Full şi CS Kazone. Pe plan individual s-au remarcat în mod deosebit Gabriel Băiţan (Autobest HQ), care a fost desemnat cel mai bun portar datorită celor doar 14 goluri primite în cele 15 etape, Radu Crăciun (Inter Conti) – golgheterul campionatului, cu 38 de goluri marcate, Dinu Oniu (Brădet) – jucătorul campionatului, Ovidiu Ciobanu (Revine Florconstruct) – cel mai complet fotbalist al întrecerii şi Lucian Burlacu – cel mai tehnic jucător.
Un episod gustat din plin de cei prezenţi sâmbătă la Baza Sportivă Gârla Morii, la banchetul de final, a fost triunghiularul demonstrativ de minifotbal, în care o echipă a fostelor glorii din fotbalul sucevean, alcătuită din Radu Caşuba, Victor Găluşcă, Ilie Gafencu, Liviu Goian, Ovidiu Murariu, Ovidiu Ciobanu, Dorel Bernard, Pepe Armeanca, Marcel Mandiuc şi întărită cu internaţionalul Dorin Goian, a trebuit să dea replica selecţionatei campionatului şi unei formaţii formate din managerii grupărilor înscrise în competiţia de old-boys. Fotbaliştii care au făcut istorie la Suceava îmbrăcând tricoul alb-albastru al CSM-ului sau pe cel galben-verde al Forestei au fost aclamaţi minute în şir de un public cald, care i-a răsplătit cu aplauzele lor pe marii fotbalişti ai acestei urbe, aflaţi acum în uitare.
Ecourile poveştilor din campionatul recent încheiat s-au încheiat, ca de obicei, târziu în noapte, pe acorduri lăutăreşti, în faţa unui pahar de vin.