Cei mai mici dintre atleţii Clubului Sportiv Municipal Suceava au fost prezenţi luni şi marţi la Bucureşti, la finalele Campionatului Naţional de Atletism pentru copii I, II şi III, o competiţie care în acest an a avut un număr record de participanţi. Vlad Crâşmaru, antrenat la CSM Suceava de Radu Mihalescu, a făcut o cursă bună în proba de 2000 metri marş la copii I, una în care a plecat tare şi a ţinut ritmul până la final şi a trecut al doilea linia de sosire, câştigând astfel titlul de vicecampion al României, după ce anul trecut devenea campion în aceeaşi probă. Tot la 2000 metri marş, colegul său de la CSM Gabriel Vodă a făcut o cursă destul de bună şi a fost aproape de medalia de bronz, terminând în final pe poziţia a patra.
Aflată în primul an la copii II, atleta Diana Vaman, antrenată la CSM Suceava de Erzilia Ţâmpău, a făcut o cursă foarte bună la 800 de metri şi a câştigat medalia de argint. Aceasta este a doua medalie din cariera sa, după ce la primele naţionale la care a luat startul, cele de sală din iarnă, a reuşit să obţină bronzul în proba de 600 de metri. Tot la copii II, dar în proba masculină de 800 de metri, un alt sportiv pregătit de antrenoarea Erzilia Ţămpău, Cosmin Nisioi, a reuşit să devină vicecampion naţional, trecând linia de sosire la aproximativ 10 secunde de locul trei. O altă sportivă de la CSM Suceava, Isabela Lucan, a terminat pe locul cinci în proba de 800 de metri la copile II, categorie la care este în primul an, aceste naţionale fiind şi primele din cariera sa. Colega sa Talida Sfarghiu, aflată şi ea în primul an de copile I, a încheiat cursa de 800 de metri pe poziţia a şasea, ambele atlete fiind pregătite tot de Erzilia Ţâmpău.
Următoarea competiţie importantă pentru atleţii din judeţul Suceava va avea loc în perioada 11-12 iulie, la Cluj, unde vor lupta pentru medalii la finalele Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori III.