Sâmbătă, stadionul Tineretului din Gura Humorului a fost gazda ediţiei cu numărul doi a Cupei „Rugby de la mic la mare”, o acţiune organizată de Clubul Sportiv Gura Humorului cu sprijinul Asociaţiei Prietenii Rugby-ului din Bucovina şi actualii rugbyşti din localitate, ce mai activează sau sunt plecaţi peste hotare. Faţă de ediţia de anul trecut, în acest an au fost prezenţi şi copii, dar şi mai mulţi juniori, în special de la clubul gazdă, dar şi de la şcolile din zonă. În teren au fost prezenţi copii şi juniori sub 10 ani, sub 12 ani, sub 14 ani sau sub 16 ani, pregătiţi de Andrei Varvaroi, Florin Nistor şi Rusu Ștefăniţă. Dacă cei mai mici şi-au exersat aptitudinile pentru rugby-ul în 13 sau în 6, juniorii sub 16 ani pregătiţi la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului de antrenorul Florin Nistor au jucat rugby în 7. Acţiunea s-a încheiat cu un meci demonstrativ în care juniorii sub 19 ani ai clubului humorean, pregătiţi de antrenorul Andrei Varvaroi, au întâlnit în teren o selecţionată formată din seniori de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, printre care şi antrenorul lor şi foşti jucători din judeţ din Asociaţia Prietenii Rugby-ului din Bucovina. Partida a fost una destul de spectaculoasă, cu multe eseuri, ce s-a desfăşurat pe durata a trei reprize, acesta fiind ultimul joc în calitate de juniori sub 19 ani a multora din humoreni. O parte din aceştia vor merge la echipa sub 20 de ani a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită de antrenorul Dumitru Livadaru, şi în acelaşi timp vor evolua şi la echipa de seniori a CSM Suceava. Mai mult, doi dintre ei, Ciprian Lucaci şi Marian Lupu, vor ajunge la echipa sub 23 de ani a clubului Steaua Bucureşti, ce evoluează alături de CSM Suceava în Divizia Naţională de seniori.
„A fost un festival al rugby-ului humorean, o acţiune cum se organizează destul de des în ţările în care rugby-ul este mult mai dezvoltat, precum Franţa sau Anglia. Am avut în teren şi copii, juniori, seniori şi foşti jucători de la Asociaţia Prietenii Rugby-ului din Bucovina, asociaţie ce ne-a sprijinit din toate punctele de vedere la organizarea acestui turneu. Prin acest turneu am urmărit în special promovarea rugby-ului în zonă, mai ales la nivelul copiilor, şi sper ca la ediţia viitoare să invităm mai multe echipe din judeţ, chiar dacă în acest an am avut parte de un număr record de participanţi. Țin să mulţumesc şi actualilor sau foştilor jucători din Gura Humorului, care s-au implicat activ la succesul acţiunii”, a declarat antrenorul humorean Andrei Varvaroi.
Acţiunea s-a încheiat cu tradiţionala repriză a treia, la care toţi cei prezenţi în teren sau în afara lui, de la copii şi până la old-boys, au stat la o masă câmpenească oferită de organizatori.