Foarte tânărul tenismen sucevean Rareş Ilisei a avut o comportare deosebită la Memorialul „Cristian Pişta Enăşescu” de la Botoşani, disputat săptămâna trecută. Sportivul antrenat de Mihai Pânzaru a câştigat concursul categoriei 10 ani, dominându-şi toţi adversarii. În drumul său spre cucerirea trofeului, tenismenul legitimat la clubul Select i-a învins pe Fabian Căzăcuţ, de la Sănătatea Botoşani (6-0, 6-2), Daniel Uţa, de la Unirea Iaşi (6-1, 6-0) şi Alexandru Smocot, de la TC Dorohoi (6-3, 6-2). Acesta este al doilea titlu pe care şi-l trece în palmares Rareş Ilisei în scurta sa carieră, după ce în urmă cu două săptămâni s-a impus la Iaşi, la Cupa de Vară Club Leo.
„Rareş este un copil talentat, care iubeşte foarte mult acest frumos sport. La sfârşitul acestei luni va pleca la o academie de tenis din Croaţia pentru a se antrena intensiv, după care, în luna august, vom face trecerea la concursurile din categoria de vârstă superioară”, a declarat antrenorul Mihai Pânzaru.