Echipa de handbal a Universităţii Suceava şi-a micşorat mult şansele de a rămâne în prima ligă după ce aseară, în etapa a doua a returului play-out-ului din Liga Naţională, a pierdut la limită confruntarea cu principala contracandidată în lupta pentru evitarea ultimului loc, Steaua Bucureşti. Steliştii s-au impus în ultima fază a meciului din sala LPS Suceava şi au trecut în faţa sucevenilor în clasament, la un punct diferenţă.
Începutul acestui meci cu o miză foarte mare a fost sub semnul echilibrului, dar oaspeţii au profitat de câteva greşeli neforţate ale gazdelor şi s-au dus la trei goluri în minutul 11. Steliştii s-au dovedit mai inspiraţi în atac, dar şi-n apărare, şi profitând de o dublă eliminare în tabăra suceveană au marcat cinci goluri în cinci minute, faţă de doar unul al studenţilor, minutul 23 aducând şi cea mai mare diferenţă a meciului, 14 – 8 pentru bucureşteni. În ultimele şase minute studenţii au fost mai precişi în atac şi s-au apărat mai bine, reuşind să recupereze din diferenţă, scor la pauză 14 – 16. Partea secundă a acestui meci foarte încordat a fost o fugă nebună a Universităţii după egalare. Universitarii au marcat primii şi s-au apropiat la doar un gol, dar experimentata echipă oaspete a ştiut cum să-şi mărească avantajul şi să profite de precipitarea universitarilor în anumite faze. Ultimele 10 minute ale meciului aveau să fie şi cele mai tensionate şi dramatice, portarul Marocico având câteva intervenţii salvatoare, dublate de goluri pe contraatac şi faza a doua a colegilor săi. Cu cinci minute înainte de final sucevenii reuşesc egalarea la 27, iar Târzioru aduce egalarea când mai era un minut de joc. Marocico apără din nou într-o fază în care oaspeţii au aruncat la poartă ameninţaţi de joc pasiv. Universitatea are atacul când mai erau 30 de secunde, la scorul de 29 – 29, moment în care au cerut time-out. Din păcate, la reluarea jocului, sucevenii se grăbesc şi aruncă prost la poartă, iar când mai erau 4 secunde, oaspeţii aruncă la poartă şi înscriu golul victoriei, scor 29 – 30.
Portarul steliştilor, Ştefan Laufceac, crede că oricare din echipe putea câştiga în ultimele minute
Veteranul din poarta steliştilor, Ştefan Laufceac, a ştiut că echipa sa va avea un meci greu la Suceava.
„Am venit la Suceava, am câştigat şi plecăm acasă. Dacă s-ar rezolva totul la trei cuvinte ar fi simplu. Meciul a fost foarte dificil, aşa cum ştiam de la început, Suceava este o echipă foarte ambiţioasă, cu jucători tineri, dar care se bat pentru orice minge. Ne-am făcut o primă repriză uşoară, am ştiut să ne apărăm bine şi să oprim faza a doua şi contraatacul Sucevei, am reuşit să băgăm şi mingea-n poartă din când în când. În partea a doua jocul nostru a fost unul foarte slab, cu multe mingi pierdute în atac fără aruncări. Cred că pe final am câştigat printr-un şut care a intrat, dar foarte bine putea să nu intre. Din fericire am luat cele trei puncte, care nu cred că valorează ceva dacă nu vom reuşi să câştigăm sâmbătă, cu Târgu Jiu”, a explicat Laufceac.
Vizibil supărat de deznodământul partidei, portarul sucevenilor, Ştefan Marocico, crede că diferenţa s-a făcut la capitolul experienţă.
„Am avut un meci pe viaţă şi pe moarte, unul pe care trebuia să-l câştigăm. Aveam şi şansa egalului, astfel încât să rămânem în faţa Stelei. Am început prost şi am intrat în joc de la avantajul oaspeţilor de şase goluri, am egalat în ultimele minute şi am avut atacul, dar am ratat şi am luat gol în ultima fază. S-a văzut lipsa de experienţă a noastră şi aici s-a făcut diferenţa. Din păcate acesta a fost deznodământul, mergem mai departe la Vaslui şi acasă cu Timişoara, unde suntem obligaţi să câştigăm”, a declarat Marocico.
Petru Ghervan este de părere că echipa universitară nu a avut resurse suficiente să lupte cu Steaua
Deşi a pregătit ultimul atac în time-out-ul cerut în ultimele 30 de secunde, antrenorul sucevenilor crede că nu în ultimele secunde s-a pierdut jocul.
„La ultimul time-out am pregătit finalul de joc ca să rămânem în atac. Experienţa jucătorilor noştri nu ne-a permis în ultimele secunde să gestionăm aşa cum trebuie atacul la limita pasivului, în faţa unor adversari experimentaţi. S-a fluierat pasiv, iar unul dintre jucători a aruncat şi nu a ştiut să caute faultul. Nu acolo s-a pierdut jocul, chiar dacă se putea salva un rezultat de egalitate. Dacă ţinem seama de ce s-a întâmplat pe parcursul întregului joc este drept să spunem că echipa noastră a luptat bine, dar nu ajunge, deoarece resursele pe care le avem în acest moment nu sunt suficiente să trecem de o echipă aşa cum este Steaua la ora actuală. Nu ne rămâne decât să mergem mai departe şi să încercăm ca-n ultimele două etape să scoatem maxim ce putem. Suntem la mâna rezultatelor, dar dacă vom câştiga ambele meciuri ne vom salva”, a explicat antrenorul Petru Ghervan.
Clasamentul turneului play-out