Duminică s-a încheiat la Fălticeni turneul final din cadrul Campionatului Naţional masculin de minivolei, competiţie la care au participat cele mai bune 8 echipe din ţară. Pe primul loc s-a clasat Clubul Sportiv Şcolar “Nicu Gane” din Fălticeni, care în finală a câştigat cu 3-0 în faţa echipei CVM Tomis Constanţa,adversara din prima fază a turneului final de la Fălticeni. Echipa din Fălticeni este antrenată de prof. Diana Floriştean, iar din lot au făcut parte: Gabriel Albu – căpitan, Cosmin Tanasă, Alexandru Onofrei, Ştefan Buta, Sebi Toader, Robert Borlache, Mihnea Moşneagu, Ştefan Stan, Paul Chelaru, Silviu Dobre, Tudor Cernăuţean, Paul Cojocaru.
Meciurile din Seria I s-au desfăşurat la sala de sport „Gabriel Udişteanu” între echipele: CSŞ Buzău, CSŞ Dinamo Bucureşti, Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” Bucureşti şi CSŞ Lapi Dej. În Seria a II-a s-au întâlnit, în sala de sport a Colegiului Naţional „Nicu Gane”, CSŞ Galaţi, CVM Tomis Constanţa, CS Kefalonia Ocna Mureş şi CSŞ „Nicu Gane”.
În primul meci, fălticenenii de la CSŞ „Nicu Gane” i-au învins pe voleibaliştii de la CVM Tomis Constanţa cu scorul de 3 – 1 (pe seturi 28 – 26, 21 – 25, 25 – 14, 25 -18). După-amiază, după un meci de 5 seturi, CSŞ „Nicu Gane” a pierdut în faţa echipei CS Kefalonia Ocna Mureş cu 2-3 (23-25 / 25-9 / 9-25 / 25-11 / 7-15). Fălticenenii s-au calificat în semifinale după ce sâmbătă dimineaţa au învins pe CSŞ Galaţi cu 3-0, iar CVM Tomis Constanţa a câştigat meciul cu CS Kefalonia Ocna Mureş cu 3 – 1.
În primul meci din semifinale echipa Colegiului Tehnic Feroviar „Mihai I” Bucureşti a fost învinsă cu 1 – 3 de CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, iar Dinamo Bucureşti a pierdut în faţa voleibaliştilor de la Tomis Constanţa cu 1-3, astfel încât finala de duminică a fost jucată de CSS „Nicu Gane” cu adversara din primul meci din serie, CVM Tomis Constanţa. Faţă de meciul de vineri, în finala de duminică fălticenenii s-au mobilizat exemplar, reuşind să-şi adjudece victoria cu 3 – 0 (pe seturi 25 – 20, 25 – 23 şi 25 – 17).
„Au fost meciuri grele, au fost meciuri între echipe cu o pregătire foarte bună. Fiind vorba de o finală, la Fălticeni au fost prezente cele mai bune opt echipe din ţară, motiv pentru care putem spune că nu prea am avut şanse sa avem meciuri uşoare. Având două meciuri pe zi nu a fost uşor, motiv pentru care, din nefericire, au mai fost şi situaţii în care echipele care plecau ca favorite au suferit înfrângeri, cum a fost şi în meciul de vineri după-amiază când CSS <Nicu Gane> a pierdut cu 2 – 3.
Anul acesta presiunea atât pe mine ca antrenor cât şi pe elevii mei a fost cu atât mai mare cu cât colegii din echipa de anul trecut au reuşit să fie campioni naţionali. Din fericire s-a repetat acea figură frumoasă pe care a făcut-o anul trecut colegul meu, Marius Stan. A fost greu în finală, dar ne-am dorit foarte mult să câştigăm acest turneu, atât copiii, cât şi eu, ca antrenor, m-au ajutat şi părinţii, colegii din club, Primăria municipiului Fălticeni. Alături de susţinerea morală am avut şi susţinere materială din partea domnului Ovidiu Simos”, ne-a spus Diana Floriştean, profesor antrenor la CSS „Nicu Gane”, secţia volei.
Căpitanul echipei din Fălticeni, Gabriel Albu, a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, cel mai tânăr jucător a fost David Macovei din Galaţi.
În finala pentru locurile 3-4, CTF „Mihai I” Bucureşti – Dinamo Bucureşti, voleibaliştii de la Dinamo au câştigat destul de lejer cu scorul de 3 – 1. Festivitatea de premiere a fost oficiată de reprezentanţii Federaţiei Române de Volei, viceprimarul Constantin Bulaicon, inspectorul de educaţie fizică şi sport Adrian Boicu şi conducerea CSS „Nicu Gane”.
Rezultate faza grupelor
Seria I – Sala de sport „Gabriel Udişteanu”
Vineri, 15 mai, de la ora 09.30
CSS Lapi Dej – CSS Buzău 3 -1
CTF Mihai I Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti 2 – 3
De la ora 17.00
CSS Buzău – CS Dinamo Bucureşti 0 – 3
CSS Lapi Dej – CTF Mihai I Bucureşti 3 – 1
Sâmbătă, 16 mai, de la ora 09.30
CTF Mihai I Bucureşti – CSS Buzău 3 – 1
CS Dinamo Bucureşti – CSS Lapi Dej 3 – 1
Seria a II-a, Sala de sport a Colegiului Naţional „Nicu Gane”
Vineri, 15 mai, de la ora 09.30
CS Kefalonia Ocna Mureş – CSS Galaţi 3 – 0
CSS Nicu Gane Fălticeni – CVM Tomis Constanţa 3 -1
De la ora 17.00
CSS Galaţi – CVM Tomis Constanţa 0 – 3
CS Kefalonia Ocna Mureş – CSS „Nicu Gane” Fălticeni 3 – 2
Sâmbătă, 16 mai, de la ora 09.30
CVM Tomis Constanţa – CS Kefalonia Ocna Mureş 3 – 1
CSS „Nicu Gane” Fălticeni – CSS Galaţi 3- 0
Semifinale:
CTF Mihai I Bucureşti – CSS „Nicu Gane” Fălticeni 1-3
Dinamo Bucureşti – Tomis Constanţa 1-3
Finala 3-4:
CTF Mihai I Bucureşti – Dinamo Bucureşti 1- 3
Finala 1-2:
CSS„Nicu Gane” Fălticeni – Tomis Constanţa 3-0