Miercuri, în ultima etapă a turului din play-out-ul Ligii Naţionale de Handbal, echipa Universităţii Suceava a stat, ambele rezultate înregistrate în celelalte meciuri fiind favorabile sucevenilor. Astfel, Steaua Bucureşti a pierdut acasă, în faţa Vasluiului, cu 26 – 27, după ce la pauză vasluienii aveau 16 – 10, iar Poli Timişoara s-a impus cu 33 – 26 la Târgu Jiu. Sâmbătă, de la ora 18.00, elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Răzvan Bernicu vor începe returul acestei faze din campionat cu o deplasare lungă şi dificilă la Târgu Jiu. Pentru acest meci, sucevenii nu vor putea conta pe serviciile a doi jucători importanţi, internaţionalul de tineret Gabriel Burlacu, unul din principalii marcatori ai Universităţii de la linia de 9 metri, şi extrema Srdjan Gavrilovic, ambii fiind accidentaţi destul de serios. Aflaţi în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională, universitarii sunt hotărâţi să nu facă o simplă excursie la Târgu Jiu, orice punct câştigat în aceste patru meciuri rămase până la finalul play-out-ului fiind vital în îndeplinirea obiectivului.
Cel care-l va înlocui pe Srdjan Gavrilovic, extrema Andrei Olariu, este încrezător înaintea meciului de mâine şi crede că echipa sa va juca la turaţie maximă pentru punctele puse în joc.
„În acest weekend avem o deplasare dificilă la Târgu Jiu, cu un joc împotriva unei echipe puternice, cu jucători valoroşi. Din punctul meu de vedere va fi un meci de care pe care, în care echipa ce va greşi mai puţin va avea câştig de cauză. Suntem optimişti şi vom merge acolo cu gândul la victorie, deoarece orice punct este bine venit”, a explicat Andrei Olariu.
O altă extremă a sucevenilor, unul din cei mai tineri jucători ai echipei, Cătălin Costea, speră ca echipa sa să facă un meci cât mai bun şi să lupte pentru puncte.
„Ne aşteaptă un meci greu în care cu siguranţă îşi vor vinde scump pielea deoarece joacă pe teren propriu şi au publicul de partea lor. Asta nu înseamnă că vom merge acolo ca victime sigure, ci ne dorim să facem un meci cât mai bun, să luptăm în teren şi să reuşim să obţinem cele trei puncte, importante în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională. Am vizionat câteva meciuri cu Târgu Jiu şi ne-am făcut o idee despre ce joacă, mai ales că i-am întâlnit de mai multe ori în acest sezon”, a declarat ieri Cătălin Costea.
Antrenorul Răzvan Bernicu speră ca echipa sa să nu depindă de alte rezultate
Înaintea partidei de la Târgu Jiu, antrenorul Răzvan Bernicu este de părere că până la finalul play-out-ului, orice punct câştigat este foarte important deoarece Universitatea va sta în ultima etapă. Mai mult, tehnicianul studenţilor s-a arătat surprins de victoria gorjenilor la Vaslui, dar în acelaşi timp s-a bucurat de cele două rezultate din ultima etapă, cele care avantajează echipa suceveană
„Deocamdată suntem la mâna noastră şi sper să rămâne aşa, să nu depindem de alte rezultate. Orice punct din fiecare meci contează, deoarece în ultima etapă vom sta, şi de aceea ar fi bine să lămurim lucrurile până atunci. În acest moment suntem în grafic şi sper să fim aşa până la final”, a explicat Răzvan Bernicu.
În ciuda faptului că va avea nevoie de toţi jucătorii în confruntarea cu Steaua, din etapa viitoare, Răzvan Bernicu este convins că la Târgu Jiu studenţii nu se vor da la o parte pentru a se menaja şi-şi vor juca şansa la punctele puse în joc.
„Nu ştiu dacă este un avantaj pentru noi că am stat în ultima etapă, deoarece ne aşteaptă o deplasare lungă. Dacă ne uităm la cele două loturi, ca valoare şi ca jucători, pot să spun că au un lot mai numeros, cu jucători mai experimentaţi, şi de aceea spun că pleacă favoriţi în acest meci. Pe noi nu ne împiedică nimeni să dăm totul în teren, să facem un joc bun şi până la urmă sperăm să nu mai avem jucători accidentaţi după acest meci, deoarece urmează o confruntare mai importantă, cea cu Steaua, de miercuri. Chiar şi aşa nu vom juca cu menajamente şi sper să iasă o partidă frumoasă şi să fim mulţumiţi că am dat totul. Din păcate, atât Gabi Burlacu, cât şi Gavrilovic nu vor evolua la Târgu Jiu şi sper să-i recuperăm până la plecare pe jucătorii care mai au mici probleme”, a mai adăugat Răzvan Bernicu.
În celălalt meci al etapei, Steaua Bucureşti va evolua pe teren propriu în compania liderului din play-out, Poli Timişoara.
Clasamentul play-out
* - echipă penalizată cu un punct