Pentru a-şi apăra imaginea după acuzaţiile de blat apărute în mass media în urma partidei cu ACS Berceni, din etapa a XVII-a a Ligii a II-a, clubul Rapid Suceava s-a adresat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în scopul de a deschide o anchetă şi a de a verifica dacă s-au petrecutlucruri suspecte la acest meci din punctul de vedere al caselor de pariuri.
La două luni de la demararea cercetărilor, IPJ Suceava a remis următorul document pe adresa clubului sucevean:
„Urmare a sesizării formulate de dumneavoastră, înregistrată la IPJ Suceava sub nr. R/3401, prin care se solicită a se efectua verificări față de anumite articole apărute în presa locală și națională, vă comunicăm că au fost efectuate verificări, în urma cărora nu au fost constatate aspecte de natură penală sau contravenţională.
Verificările au fost efectuate de către scms. Orhei Cristinel, din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.”
Documentul este semnat de cms. şef Viorel Onea, noul şef al IPJ Suceava şi de cms. şef Neculai Ştefan, şeful Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.