Federaţia Română de Orientare, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava, Primăria municipiului Vatra Dornei şi Primăria Poiana Stampei organizează în perioada 9 şi 10 mai prima etapă a Campionatului naţional de orientare pe echipe şi a doua etapă a Campionatului Naţional Parc-Oraş.
Startul Campionatului Naţional pe Echipe va fi dat la Poiana Stampei, sâmbătă, 9 mai, la ora 10,00, iar la ora 16,00 se va da startul în cadrul Trofeului “Poiana Stampei” la orientare, festivităţile de premiere urmând a avea loc în faţa Casei de Cultură Poiana Stampei.
Duminică, 10 mai, începând cu ora 10,00, la Vatra Dornei se va da startul etapei de orientare din cadrul Campionatului Naţional Parc-Oraş, festivitatea de premiere urmând a avea loc în jurul prânzului, în faţa Primăriei Vatra Dornei.
Distanţa parcursă în cele două competiţii este cuprinsă între 3 şi 10 kilometri, în funcţie de vârstă şi sex.
La startul celor două competiţii şi-au anunţat participarea peste 200 de sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani de la aproximativ 20 de cluburi din ţară.
Orientarea este o disciplină sportivă care constă în parcurgerea contra timp a unui traseu dinainte stabilit, marcat pe hartă, în care trebuie atinse punctele de control, materializate în teren prin balize, nerespectarea succesiunii punctelor şi neparcurgerea integrală a traseului ducând la descalificarea sportivului.