Lipsa unui teren de antrenament este problema cronică de care s-au izbit de zeci de ani echipele de fotbal din municipiul Suceava. „Este o adevărată aventură să găsim unde să ne antrenăm primăvara şi toamna. Noi anul acesta am intrat pe Areni şi am văzut mingea abia în luna martie, în vreme ce echipe ca FC Voluntari sau Academica Piteşti s-au pregătit pe terenuri bune, prin Antalya. Este foarte dificil să ţinem pasul cu aceste grupări în asemenea condiţii”, a declarat golgeterul Rapidului, Mircea Negru.
Cu aceeaşi problemă s-au confruntat şi generaţii întregi de juniori, care au fost condamnate să se antreneze şi să joace meciurile oficiale în noroiul de la Iţcani.
Această situaţie este însă pe cale să rezolve în sfârşit. Lucrările de la terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv au fost reluate în forţă. Se munceşte continuu la amenajarea arenei, chiar şi duminica, astfel că proiectul ar putea fi finalizat chiar înainte de termen, în luna septembrie, la începutul viitorului an şcolar.
Însă proiectul de la Liceul cu Program Sportiv este mult mai amplu. Astfel, internatul cu 96 de locuri este acum ajuns la stadiul de realizare a finisajelor, iar amfiteatrul este foarte aproape de a fi finalizat.
Vechiul teren de sport a fost „ras”, pentru ca în locul său să fie amenajate două terenuri moderne, de handbal, unul de antrenamente, iar unul conform standardelor actuale. Liceul va beneficia şi de o cantină nouă, dar şi de stadionul cu teren de fotbal, prevăzut şi cu pistă de atletism.
În plus, dacă deliberativul local va aproba asocierea cu Federaţia Română de Fotbal pentru înfiinţarea unui centru de excelenţă la Suceava, există premisele ca în maxim doi ani să se reamenajeze şi stadionul Iţcani, cu o investiţie de 250.000 de euro din fondurile FRF.