Bucovina Rădăuţi a ajuns la al treilea succes consecutiv în campionat după ce a dispus vineri, cu scorul de 4-1, pe teren propriu, de formaţia Sporting Lieşti. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 5 prin Stoica, însă rădăuţenii au reacţionat prompt şi au întors soarta meciului până la pauză, graţie reuşitelor semnate de Zaremba (15 şi 41) şi C. Ciurlă (20). Repriza secundă s-a desfăşurat tot în nota de dominare a gazdelor, care au mai înscris o dată prin Hrimiuc, irosind şi o lovitură de pedeapsă prin Păsăilă. „Am câştigat pe merit, în urma unei prestaţii consistente. Echipa noastră traversează un moment foarte bun, aflându-ne la al şaselea meci fără înfrângere în retur. Sper să continuăm pe aceeaşi linie, chiar dacă ne aşteaptă un program foarte dificil”, a declarat antrenorul-jucător Iulian Ionesi.
Bucovina Rădăuţi a evoluat în alcătuirea Prutean – Alecsandru, Polocoşeri, Hrimiuc, C. Ciurlă, A. Ciurlă, Vitu, Grecu, Luţac, Zaremba, Ionesi. Au mai intrat Stoian, Păsăilă, Julei şi Sabie.