Duminică, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul Areni va avea loc o interesantă manifestare sportivă, prilej cu care o selecţionată alcătuită din foste mari glorii ale fotbalului sucevean vor da piept cu gruparea de Liga a IV-a Silva Udeşti. Din echipa stelelor fotbalului sucevean nu vor lipsi nume de legendă ale fotbalului autohton precum Radu Caşuba, Mihai Guriţă, Victor Găluşcă, Florin Cristescu, Ilie Gafencu, Gică Păiuş, Constantin Bosânceanu, Ovidiu Ciobanu, Nae Grosu, Pepe Armeanca sau Dorel Bernard.
Iniţiativa acestei partide îi aparţine lui Ciprian Costan şi Dorel Bernard, preşedintele şi antrenorul formaţiei din Udeşti. „În condiţiile în care nu avem meci de campionat în această săptămână, ne-a venit ideea să organizăm un eveniment fotbalistic la care i-am invitat să participe pe foştii mari fotbalişti ai Sucevei. În alte oraşe se organizează foarte des asemenea partide şi am zis că ar fi bine să ne mai întâlnim şi noi din când în când ca să depănăm amintiri”, a declarat fostul fundaş al Bucovinei, al Forestei şi al Cetăţii Suceava, Dorel Bernard.