Antrenorul Bogdan Tudoreanu a venit însoţit de jucătorii Cătălin Pascal şi Adrian Gheorghiciuc la conferinţa de presă săptămânală organizată de clubul Rapid. În debutul discuţiei, tehnicianul sucevean a vorbit despre meciul test cu FC Botoşani, disputat pe stadionul Areni la mijlocul acestei săptămâni, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea echipei vizitatoare.
„Formaţia pregătită de Leo Grozavu are un stil de joc asemănător cu al grupării Academica Piteşti, adversara noastră de sâmbătă din campionat. Noi am stat foarte bine în teren, botoşănenii întâmpinând mari dificultăţi în a se apropia de poarta noastră. Ei au avut posesia balonului, iar noi marile ocazii de gol ale partidei. S-au ratat patru oportunităţi clare, din poziţiei de unu la unu cu portarul advers. Sigur că nu este îmbucurător acest lucru, dar pe de altă parte este bine că reuşim totuşi să ajungem cu atâta uşurinţă în situaţii de a marca”, a declarat Bogdan Tudoreanu.
Antrenorul Rapidului a mărturisit că evoluţiile bune ale echipei din ultimele două partide, cu CF Brăila şi FC Botoşani, îi dau încredere în perspectiva confruntării de sâmbătă, de la Piteşti, din etapa a III-a a play-off-ului.
„Aceste meciuri au arătat un joc în creştere pentru echipe echipa noastră. Argeşenii alcătuiesc o echipă solidă, experimentată, însă vă asigur că de această dată noi vom da o replică mai solidă decât în campionat. În urmă cu o lună ne-am prezentat la Piteşti fără şase titulari, însă de această dată, cu două-trei excepţii, avem tot lotul valid. Sper să ne reglăm între timp şi jocul la finalizare, pentru că în ultimele partide am ratat mult prea mult”, a precizat Tudoreanu.
Rapidiştii nu vor să bată drumul degeaba până la Piteşti
Fotbaliştii suceveni sunt şi ei optimişti în perspectiva partidei de la Piteşti, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de adversarii lor, nu au nimic de pierdut. „Din punctul meu de vedere Academica e cea mai bună echipă din Seria I, peste liderul FC Voluntari. În condiţiile în care şi situaţia financiară de la Piteşti este una stabilă, ambiţiile lor de promovare sunt perfect justificate. În ce mă priveşte, cred că suntem capabili să obţinem un rezultat pozitiv sâmbătă, cu o singură condiţie, să înscriem măcar un gol”, a afirmat mijlocaşul Adrian Gheorghiciuc.
Pe aceeaşi linie s-au aflat şi declaraţiile portarului Cătălin Pascal. „Va fi un joc greu şi prin prisma faptului că ne aşteaptă o deplasare foarte lungă până la Piteşti şi sper să fim proaspeţi din punct de vedere fizic la ora meciului. Nu e nici un secret că Academica e o echipă foarte bună, însă noi ne dorim să ne întoarcem acasă măcar cu un punct”, a mărturisit goal-keeper-ul Rapidului.
Sucevenii nu vor putea conta la această partidă pe aportul lui Dorin Semeghin şi Claudiu Velescu, care au suferit accidentări grave şi mai au de stat departe de gazon. În schimb, Dragoş Sfrijan şi Răzvan Bîgu sunt recuperaţi aproape complet şi vor face deplasarea la Piteşti.