Eșalonul secund al rugby-ului la nivel de seniori din România are în acest sezon un număr mai mare de echipe față de anii precedenți, lupta pentru promovare, dar și pentru evitarea retrogradării anunțându-se mult mai spectaculoasă. Din păcate, diferența dintre Super Ligă și Divizia Națională a ajuns una foarte mare și, din acest motiv, în ultimii ani nu a mai promovat nimeni, în primul rând din cauza fondurilor insuficiente. În prima etapă, sucevenii de la CSM au câștigat la masa verde meciul de la Arad, asta deși în teren au pierdut cu 10 – 22, gazdele folosind mai mulți jucători ce nu au luat testul de regulament. În weekendul ce a trecut, echipa pregătită de Constantin Vlad trebuia să joace la Steaua U23 București, dar sucevenii au cerut reprogramarea întâlnirii, și asta deoarece nu aveau acest meci prins în buget, din cauza faptului că bucureștenii s-au înscris în ultima clipă în campionat. Surpriza plăcută a acestui început de sezon este echipa RCM Galați ce are două victorii până acum 17 – 15 la Petroșani și 14 – 10 cu Aradul, asta în condițiile în care la finalul sezonului trecut a terminat pe ultimul loc în play-out.
În runda a treia, CSM Suceava va evolua pentru prima dată în fața propriilor suporteri în acest campionat, cu surpriza acestui început de sezon, RCM Galați.
Clasamentul Diviziei Naționale