Sala de sport din Bosanci s-a dovedit neîncăpătoare la prima ediţie a Cupei Bushido, o competiţie de Karate Isshinryu organizată în premieră în judeţul Suceava de Clubul Sportiv Ryukay Suceava, cu sprijinul Primăriei Bosanci. Competiţia a avut parte de o participare foarte numeroasă, în concurs intrând nu mai puţin de 315 sportivi cu vârste cuprinse între 8 şi 24 de ani, ce au reprezentat cluburile din zona de nord-est a Moldovei, din Iaşi, Botoşani, Bacău, Târgu Frumos, Suceava şi din împrejurimile acestor oraşe. Cupa Bushido a fost împărţită în două probe principale, prima fiind de kata (luptă cu un adversar imaginar), iar cea de-a doua parte a fost kumite full contact (luptă directă).
Proba finală, la care s-a câştigat şi trofeul pus în joc a constat într-o probă de kata la care a participat câte un reprezentant al fiecărui club, Cupa Bushido fiind câştigată de un sportiv al clubului CS Torakai din Iaşi.
Clubul gazdă, CS Ryukay Suceava a intrat în concurs cu un număr de 45 de practicanţi pregătiţi de instructorii Lucian Nastasi, Alex Covaşă şi George Crăciunescu, ce la final au câştigat medalii la mai multe categorii.
„Stilul de karate tradiţional, Isshinryu este un stil complet, conţinând tehnici de braţ şi picior, prize, chei, luptă la sol, precum şi tehnici de arme. Pentru copii avem o abordare dedicată lor pentru a-i ajuta să devină mai activi, să-şi găsească concentrarea şi calmul, să treacă peste greutăţi, să-şi dobândească încrederea şi respectul de sine, să-şi coordoneze corpul cu mintea şi nu în ultimul rând să evite conflicte. Astfel de competiţii sunt o testare a fiecărui practicant asupra sinelui, o modalitate plăcută de a lega prietenii şi de a-ţi face noi prieteni. Noi, instructorii din Isshinryu Karate, încurajăm practicarea unui stil de arte marţiale, pentru a fi mai sănătoşi fizic, pentru modelarea caracterului, dar mai ales pentru învăţarea respectului reciproc”, a explicat instructorul sucevean Lucian Nastasi, cel ce alături de colegii săi Alex Covaşă şi George Crăciunescu se ocupă de pregătirea sportivilor în clubul CS Ryukay Suceava la trei săli de antrenament (dojo), la Şcoala „Miron Costin” din Suceava, Şcoala din Ipoteşti şi sala de sport din Bosanci.