Echipa secundă de handbal a Universității Suceava a pierdut fără drept de apel, cu scorul de 28 – 42, confruntarea de pe teren propriu disputată luni în compania celor de la CSU Galați, echipă ce se află pe locul doi în Divizia A. Meciul, care face parte din etapa cu numărul 24, s-a jucat în avans, fiind unul cu surprize pentru organizatori. Astfel, federația nu a delegat arbitri, iar după fluierul de start al partidei sala Liceului cu Program Sportiv Suceava a rămas fără energie electrică din cauza unei avarii ce a afectat o parte din cartierul George Enescu. Cu o echipă matură, masivă și experimentată, oaspeții au condus ostilitățile de la un capăt la altul, în fața unei echipe a Sucevei formată în majoritate din juniorii I de la LPS Suceava, ce erau la al 5-lea meci în decurs de doar șase zile. În prima parte, sucevenii au ratat foarte mult și au înscris doar 8 goluri, în timp ce gălățenii au punctat de 21 de ori. Jocul a curs în aceeași direcție și-n partea a doua, pe final, Universitatea II reducând diferența de 18 goluri la 14 goluri.
„Ne așteptam la un meci foarte greu, în fața unei echipe masive și experimentate. Noi am ratat foarte mult și asta cred că și pe fondul unei stări generale de oboseală, acesta fiind al 5-lea meci în decurs de șase zile”, a explicat antrenorul sucevean, Iulian Dugan.
Pe 4 aprilie, Universitatea II va juca la Târgoviște, iar pe 9 aprilie va avea derby-ul județean din Divizia A, cu echipa Bucovina Vicovu de Jos, la sala LPS.