Săptămâna aceasta, în decurs de doar trei zile, Rapidul va da piept cu cele mai puternice echipe din campionat. Astăzi, rapidiştii vor evolua în etapă intermediară pe terenul celei de-a doua clasate, Academica Piteşti, urmând ca sâmbătă să primească pe Areni vizita liderului, FC Voluntari. Aflaţi la patru puncte distanţă de prima poziţie din Seria I după disputarea a 19 etape, rapidiştii sunt obligaţi să se descurce în confruntarea cu gruparea argeşeană fără mai mulţi jucători de bază. Semeghin, Velescu, Bîgu, Plecanciuc, Spătar şi Sfrijan sunt accidentaţi, în vreme ce Gheorghiciuc va lipsi din cauza cumulului de cartonaşe galbene. În aceste condiţii, sucevenii au deplasat la Piteşti doar 16 jucători, care, aseară, după un drum de 9 ore cu autocarul, au efectuat un scurt antrenament pe un teren sintetic pus la dispoziţie de gazde.
„În ciuda tuturor problemelor, să ştiţi că nu am mers la Piteşti în excursie. Spre deosebire de Academica, ce are obiectiv clar promovarea, noi suntem decişi să ne jucăm şansa, pentru că nu avem nimic de pierdut. Nu contează că noi l-am pierdut în această iarnă pe golgheterul Marius Matei, în timp ce ei au transferat fotbalişti cunoscuţi precum Deletic, Guerra, Vezan sau Munteanu. Cred în dorinţa de afirmare a fotbaliştilor suceveni şi sper într-un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Partida dintre Academica Piteşti şi Rapid Suceava va începe la ora 15.00 şi va putea fi vizionată în direct pe site-ul supertv.ro.
Programul complet al etapei a XX-a:
ASC Bacău - ACS Berceni
Academica Piteşti - Rapid CFR Suceava
FC Voluntari - Unirea Slobozia
Gloria Buzău - CS Baloteşti
Farul Constanţa - Săgeata Năvodari
FCM Dorohoi - CF Brăila
Clasament Seria I
Notă: Unirea Slobozia şi Săgeata Năvodari s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde toate meciurile pe care le mai au de disputat cu 0-3. De asemenea, Săgeata Năvodari a fost penalizată cu 32 de puncte din cauza unor litigii financiare.