Timp de două zile, bazinul de înot al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava a fost gazda ediţiei cu numărul XXII a Cupei Bucovinei, competiţie ce a adunat la start nu mai puţin de 150 de sportivi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. În concurs au fost prezente nouă cluburi, dintre care cinci au fost din judeţ, CSŞ 3 Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului, Nada Florilor Fălticeni, Şcoala Gimnazială Pojorâta, iar patru din ţară, Clubul „Bogdan Ciubotariu” Constanta, Clubul Sportiv „Tibi” Bistriţa, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare şi Clubul Sportiv Junior Swim Iaşi.
La finalul competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană de Nataţie, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Suceava şi Asociaţia Sportivă Aqua Club, primul loc în clasamentul general a fost ocupat de CSŞ 3 Suceava, cu 22 de medalii de aur, 11 de argint şi şase de bronz, urmat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, cu 19 medalii de aur, 15 de argint şi nouă de bronz, Clubul Sportiv „Tibi” Bistriţa şi CSŞ Gura Humorului.
Astfel, la categoria de vârstă a concurenţilor născuţi în anul 2002, Şerban Cotos, de la CSŞ 3 Suceava, a câştigat cinci medalii de aur, Sebastian Croitor – patru de argint şi una de bronz, iar Ana Blănaru - cinci medalii de aur. La categoria 2003, Ioana Năstacă a strâns patru medalii de aur şi una de argint, Victor Turluianu a obţinut două medalii de aur şi trei de argint, pierzând titlul de cel mai bun sportiv la această grupă de vârstă după o cursă în care i-au sărit ochelarii la start şi a pierdut la limită aurul.
La categoria 2004, Călin Moscaliuc a bifat o medalie de aur şi două de argint, iar Ionuţ Socoliuc, o medalie de bronz, la categoria 2005, Mario Diaconescu a obţinut cinci medalii de aur, iar Maria Verciuc, o medalie de bronz.
La sportivii născuţi în anul 2006, Ioana Ursu a câştigat o medalie de argint, la 2008, Ioan Verciuc a obţinut trei de bronz, toţi sportivii enumeraţi până acum fiind pregătiţi la CSŞ 3 Suceava de antrenorii Cezar Moscaliuc, Daniela Burac şi Bogdan Driscu.
Sportivii Universităţii „Ştefan cel Mare” au obţinut 43 de medalii
Înotătorii care au reprezentat Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au avut o comportare foarte bună la Cupa Bucovinei, situându-se la final în clasamentul general pe locul secund, cu 19 medalii de aur, 15 de argint şi nouă de bronz. Lotul universitar, pregătit de conf. univ. dr. Elena Raţă şi studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Anca Sasu şi Luis Lăcătuş, a fost format din 25 de sportivi: Alexandru Anton, Andrei Andrian, Antonia Dattola, Paula Boleacu, Amalia Burlacu, Alexia Burlacu, Gabriel Maranda, David Lungu, Ingrid Sofronea, Răzvan Maierean, Luca Kurutz, David Dobroghi, Daria Lucan, Denisa Mateiciuc, Cristina Smocot, Delia Ostafi, Teodor Fotciuc, Vlad Cibotariu, Cosmina Aaniţei, Adrian Maruneac, Tudor Dumitraş, Alexandru Stratu, Mihai Luca, Eric Laliţei şi Andreea Găitan.
La finalul concursului, în funcţie de rezultatele obţinute, au fost acordate şi titlurile de cei mai buni sportivi la fiecare categorie de vârstă. Astfel, CSŞ 3 Suceava a avut cinci sportivi, Ana Blănaru şi Şerban Cotos la 2002, Ioana Năstacă la 2003, Călin Moscaliuc la anul 2004 şi Mario Diaconescu la 2005, Universitatea Suceava a avut patru sportivi, Cosmina Aaniţei la 2004, Antonia Dattola la 2007, Amalia Burlacu şi Alexandru Anton la 2008, în timp ce de la CSŞ Gura Humorului, Aurora Chiţac a fost declarată cea mai bună sportivă la cei născuţi în anul 2006.