Echipa masculină de baschet a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a reuşit să se impună în faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la baschet licee şi va reprezenta judeţul Suceava mai departe, la etapa de zonă. La faza pe judeţ a competiţiei, ce a avut loc la sala de sport a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe lângă echipa gazdă au mai participat alte patru formaţii ce au reprezentat Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
În primul meci al grupei A, echipa gazdă, pregătită de profesorul Vasile Blanariu, s-a impus fără probleme în faţa Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava cu scorul de 62 – 16, în meciul doi din grupă, echipa suceveană pierzând după un meci mult mai strâns decât primul, în faţa Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, scor final 43 – 33. În cealaltă grupă a avut loc un singur meci, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi asigurându-şi un loc în finala mare, după victoria cu 58 – 34 în disputa cu echipa Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului. Humorenii au ocupat la final locul trei, graţie victoriei în faţa Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava cu scorul de 51 – 37. În finala mare, echipa Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a câştigat destul de lejer confruntarea cu rădăuţenii, scor 85 – 48, şi a devenit astfel campioana judeţeană la baschet licee din acest an şcolar, fapt ce-i dă dreptul să reprezinte judeţul la faza zonală, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, în Iaşi.
„Avem o echipă de perspectivă, în care majoritatea jucătorilor sunt în clasa a X-a şi a XI-a, şi pe care ne vom putea baza şi-n sezonul viitor. Jucătorii noştri au respectat indicaţiile tactice, au luptat şi au alergat mult în teren, dovadă fiind şi cele trei victorii. Ne antrenăm destul de bine, de trei ori pe săptămână, şi sper să facem o figură frumoasă la etapa de zonă, unde va fi mult mai greu, deoarece vom întâlni echipe ce au în componenţă jucători ce evoluează în campionatul republican şi chiar în divizia B la seniori. La etapa judeţeană am avut parte de un arbitraj bun asigurat de profesionişti de la Iaşi”, a declarat antrenorul echipei Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, profesorul Vasile Blanariu. Anul trecut, echipa din Câmpulung Moldovenesc a ajuns până la turneul final, dar a avut ghinion după ce cel mai bun jucător şi-a rupt mâna înaintea turneului, la final ocupând locul 7 pe ţară.