Formaţiile sucevene de Liga a III-a Bucovina Rădăuţi şi Bucovina Pojorâta se vor întâlni astăzi, de la 12.00, într-un meci amical la Bădeuţi, cu două săptămâni înainte de startul sezonului oficial. Pentru formaţia din Pojorâta, care conduce în ierarhia la zi a Seriei I, acesta este doar al treilea joc test din intersezon, după cele cu Rapid Suceava şi FCM Dorohoi.
„Condiţiile improprii de joc din această perioadă a anului, precum şi lipsa de adversari disponibili ne-au adus în această situaţie. Oricum, pentru săptămâna viitoare avem programate alte două meciuri amicale, cu Rapid Dumeşti şi Gloria Bistriţa, când vom face ultimele reglaje înainte de prima confruntare din retur, cu Ceahlăul II Piatra Neamţ”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă.
În ce-i priveşte pe rădăuţeni, locul 8 în ierarhia la zi a Ligii a III-a, au fost foarte activi pe piaţa transferurilor în intersezon. Au instalat un nou antrenor pe banca tehnică, în persoana lui Iulian Ionesi, înregimentând şi un număr de şapte jucători noi, este vorba de portarul Valentin Prutean şi atacantul Marian Apostol de la Bradul Putna, mijlocaşul Ionel Stoian de la Progresul Frătăuţii Vechi, mijlocaşul Dorel Grecu, venit sub formă de împrumut de la Rapid Suceava, atacantul Radu Luţac, care a evoluat în turul campionatului pentru Şomuz Fălticeni, juniorul Sebastian Vicol, de la Avântul Volovăţ şi Andrei Alexandru, de la Dinamo Oneşti.
„Am mare încredere în noul staff tehnic cât şi în băieţi şi sunt sigur că vom avea evoluţii din ce în ce mai bune în retur”, a declarat managerul rădăuţenilor, Manuel Costache.