După ce a fost nevoită să-şi amâne precedentele trei meciuri amicale din cauza timpului nefavorabil, Rapid Suceava şi-a început seria jocurilor de pregătire din intersezon ieri, pe terenul din Milişăuţi, în compania formaţiei de Liga a III-a Bucovina Rădăuţi, aflată şi ea la primul meci test din acest an. Veniţi după o pauză competiţională destul de lungă, jucătorii celor două echipe au arătat poftă de fotbal, mai ales că şi terenul pus la dispoziţie de gazdele din Milişăuţi s-a prezentat în condiţii bune pentru această perioadă a anului. Câştig de cauză a avut la final echipa mai valoroasă şi mai experimentată, Rapid Suceava, cu scorul de 4-1.
Partida a început sub semnul echilibrului, rădăuţenii fiind cei care au avut prima oportunitate de a înscrie după o fază în care antrenorul – jucător Iulian Ionesi a fost faultat la marginea careului de 16 metri, iar Stoian a şutat foarte periculos, sub transversală, din lovitura liberă rezultată. Aflaţi într-o etapă mai avansată a pregătirii de iarnă, „alb-vişiniii” au trecut uşor uşor la cârma jocului şi după două ratări semnate de Gheorghiciuc şi Bălan au reuşit să deschidă scorul în minutul 32 prin Golofca, cu un un şut din cădere, de la 12 metri, în urma unei impetuoase acţiuni personale. Bucovina a ripostat prompt prin M. Apostol, însă tot rapidiştii aveau să puncteze din nou, în secvenţele de final ale primei reprize prin Golofca, bine servit în mijlocul suprafeţei de pedeapsă de către inepuizabilul Bălan.
Chiar dacă ambele echipe au schimbat la pauză aproape în totalitate liniile, meciul a rămas la fel de antrenant şi în repriza secundă. Cu noii veniţi Alex Buziuc şi Eduard Săvoaia în teren, sucevenii au punctat pentru 3-0 în minutul 53, prin Mircea Negru, dintr-un penalty acordat pentru un henţ în careu. Cel mai frumos gol al partidei a fost marcat însă de Sumanariu după o oră de joc, cu un şut imparabil, din vole, de la marginea careului de 16 metri. Rădăuţenii, care au practicat un joc deschis pe toată durata întâlnirii, au reuşit să înscrie golul de onoare în minutul 86 prin Julei, care a reluat în plasă, de la 6 metri, o minge respinsă de Roheţki.
Rapid Suceava – repriza I: Pascal – Bălan, Velescu, Sava, Spătar – G. Apostol, Sfrijan, Gheorghiciuc – Golofca, Marinkovic, Tiron.
Bucovina Rădăuţi – repriza I: Butnariu – C. Ciurlă, Hrimiuc, Vitu, A. Ciurlă – Grecu, Păsăilă, Zaremba, Stoian – Ionesi, M. Apostol.
Rapid Suceava – repriza a II-a: Roheţki – Sfrijan, Ferariu, Plecanciuc, Semeghin – Săvoaia, Sumanariu, Tiron – Golofca, Buziuc, Negru. Au mai intrat Bâgu şi Vornicu. Antrenori: Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş.
Bucovina Rădăuţi – repriza a II-a: Prutean – Puha, Vicol, C. Ciurlă, Sabie – Alexandru, Zaremba, Păsăilă, Ionesi – Julei, Luţac. A mai intrat Sireteanu. Antrenori: Iulian Ionesi, Cristinel Ilisoi şi Tudor Zaremba.