Antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei sale în amicalul cu Bucovina Rădăuţi. „A fost un test util, în care noi am avut o posesie bunişoară, în ciuda terenului alunecos. Am reuşit să înscriem patru goluri, am mai avut şi alte oportunităţi de a marca, considerând că a fost primul joc după o pauză de două luni, a fost foarte bine. Până la startul sezonului oficial de primăvară mai avem programate opt amicale, care în mod sigur nu se vor disputa în condiţii dintre cele mai bune, dar trebuie să ne adaptăm oricărei situaţii. Ne aşteaptă un retur foarte dificil şi sper să reuşim să menţinem ritmul de astă toamnă. Am mare încredere în băieţi”, a precizat Tudoreanu.
Următorul de meci de pregătire al Rapidului va avea loc joi, de la ora 14.00, la Fălticeni, în compania formaţiei de Liga a IV-a Şomuzul din localitate, urmând ca sâmbătă, cu începere de la ora 12.00, cel mai probabil la Iţcani, sucevenii să primească replica liderului la zi al Seriei I a Ligii a III-a, Bucovina Pojorâta.
După aceste două jocuri, oficialii clubului vor lua o decizie finală în ceea ce priveşte oportunitatea înregimentării fostului internaţional de juniori ieşean Eduard Săvoaia, în vârstă de 19 ani. „Ca şi o primă impresie, Săvoaia nu s-a mişcat rău. Urmează să-l mai testăm”, a anunţat Bogdan Tudoreanu.
În continuarea programului de meciuri de pregătire din intersezon, Rapid va mai juca cu Aerostar Bacău, pe 10 februarie, cu FCM Dorohoi, pe 12 februarie la Suceava şi pe 21 februarie în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pe 14 februarie, în deplasare şi cu ASC Bacău, pe 18 februarie, la Piatra Neamţ.
Sezonul oficial de primăvară în Liga a II-a se va relua pe data de 28 februarie, Rapidul urmând să evolueze în deplasare, în fieful grupării Unirea Slobozia, într-o partidă contând pentru etapa a XVII-a.