A rămas doar o săptămână până la startul celei mai puternice competiţii de fotbal pentru copii din sud-estul Europei, intitulată Braşov Indoor Cup 2015. Întrecerea este destinată mai multor categorii de vârstă, fiind structurată pe patru weekenduri. Pe data de 30 ianuarie vor intra în cursă copiii născuţi în anul 2002, urmând ca în săptămânile următoare să se înceapă concursul şi copiii de la categoriile de vârstă 7, 8, 9, 10, 11 şi 12 ani. Până în prezent s-au înscris în competiţie un număr de 130 de echipe, provenite din cinci ţări: România, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina. Unul dintre cluburile sucevene care va onora această competiţie este Luceafărul Bucovina.
„Noi ne vom prezenta cu trei echipe, la categorii de vârstă diferite. Din informaţiile pe care le am, la turneul de la Braşov vor participa şi alte echipe din judeţ, precum Juniorul Suceava sau ACS Junior Câmpulung Moldovenesc”, a declarat conferenţiarul universitar doctor Bogdan Grosu, care îndeplineşte şi funcţia de director tehnic la gruparea Luceafărul Bucovina.
Copiii de la ACS Junior Câmpulung Moldovenesc născuţi în anul 2002 vor intra primii în competiţie, în weekendul viitor. În urma tragerii la sorţi, care a fost efectuată de către directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Zoltan Kovacs, micii fotbalişti pregătiţi de Mihai Eremie au fost repartizaţi în grupa D, alături de formaţiile LPS Târgu Mureş, ACS Tâmpa Braşov Blue, CSS Giurgiu, şi AS Didi Iaşi.
Braşov Indoor Cup 2015 – categoria 2002 este o competiţie cu reguli speciale, reprezentând o premieră pentru România. Echipele vor disputa meciuri de câte trei reprize x 15 minute fiecare, după următorul sistem: prima repriză se va juca 6 vs 7 jucători de câmp; repriza a doua se va juca 7 vs 6 jucători de câmp; în ultima repriză se va juca 7 vs 7 jucători de câmp. De asemenea, competiţia mai are câteva particularităţi, cum ar fi: regula offside-ului se aplică după linia de mijloc a terenului, ca în fotbalul mare; fiecare partidă va fi condusă de 2 arbitri; portarul nu are voie să degajeze mingea peste jumătatea terenului, excepţie făcând repriza în care echipa sa se află în inferioritate numerică.
Turneul Braşov Indoor Cup 2015 este organizat de clubul ACS Tâmpa Braşov şi Federaţia Română de Fotbal, cu sprijinul Enjoy Sport’s International.
(24 ian 2015, 14:46:45