Micii fotbalişti legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv Suceava au început de două săptămâni pregătirile pentru competiţiile oficiale care se vor relua în primăvară. În lipsa unui teren de antrenament, aceşti sportivi se antrenează însă pe unde apucă. Aproximativ 230 de jucători legitimaţi are instituţia de învăţământ suceveană doar la această disciplină sportivă, cu toţii aşteptând finalizarea lucrărilor la campusul de la liceu, pentru a putea beneficia în sfârşit de condiţii decente de antrenament.
„Nu mai puţin de 16 grupe activează în acest moment la secţia de fotbal, iar per total sportivi legitimaţi, suntem cam la acelaşi nivel cu CSM Suceava, care este cel mai reprezentativ club din judeţ. Sperăm ca lucrările care vizează noul campus să se încheie cât mai repede, conform planului stabilit, astfel încât să putem produce şi noi sportivi de performanţă, care să întoarcă la un moment dat investiţia făcută în ei”, a precizat profesorul Ovidiu Murariu, şeful catedrei de fotbal de la LPS.
Conform declaraţiilor primarului Ion Lungu, campusul Liceului cu Program Sportiv va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Costurile lucrărilor rămase de executat, în valoare de peste 10.000.000 de lei, vor fi achitate din fonduri europene.
Demarate în toamna anului 2007, lucrările de la campusul Liceului cu Program Sportiv cuprind următoarele obiective: un teren de fotbal de 2.500 de metri pătraţi, două de handbal, un internat cu 100 de locuri, o cantină cu 50 de locuri şi un amfiteatru cu 100 de locuri.