Rapid i-a găsit foarte repede înlocuitor lui Marius Matei, fotbalist care s-a transferat în această iarnă la FC Voluntari, liderul autoritar al Seriei I a Ligii secunde. Sucevenii s-au înţeles cu gruparea de primul eşalon Gaz Metan Mediaş pentru împrumutul pe un an al atacantului în vârstă de 20 de ani Alexandru Buziuc, sucevean la origine, care a fost lansat în fotbalul mare de concitadina Sporting.
„Aducerea lui Buziuc este cel mai tare transfer pe care puteam să-l facem în această iarnă. Este un jucător cu calităţi indiscutabile, nu degeaba a fost convocat la loturile de juniori şi tineret ale României. Venirea lui Alex reprezintă un mare câştig pentru noi, mai ales că poate acoperi şi una dintre cele două poziţii rezervate în primul unsprezece fotbaliştilor sub 21 de ani”, a precizat antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
La rândul său, Alex Buziuc nu consideră venirea la Rapid ca un pas înapoi în carieră. „După cum ştiţi, am început sezonul titular la Mediaş, însă apoi m-a lovit ghinionul, fiind implicat într-un accident rutier. M-am ales cu o fractură de vertebră cervicală care m-a scos pentru o perioadă din circuit, însă acum sunt recuperat complet. În condiţiile în care la Gaz Metan concurenţa este acerbă, cred că revenirea pe Areni poate fi benefică pentru mine. Voi avea şansa să joc constant şi să-mi recâştig încrederea în mine. Rapid este o echipă bună, iar eu mi-am propus să dau cât mai multe goluri, pentru că nu m-am bucurat cam demult”, a declarat fotbalistul care a debutat în Liga I în urmă cu două sezoane, pe când evolua pentru FC Vaslui.