După o săptămână de antrenamente în localitate, perioadă în care au efectuat şi vizita medicală, fotbaliştii Rapidului sunt pregătiţi pentru stagiul de pregătire centralizată de la Poiana Negri, care va începe luni. „Sunt fericit că toţi jucătorii au răspuns cu bine la efort, îmbucurător fiind că toţi fotbaliştii care au intrat în vacanţă cu probleme medicale, este vorba de Florin Plecanciuc, Răzvan Bâgu şi Valeriu Tiron, se pot antrena acum la potenţialul maxim”, a declarat antrenorul principal Bogdan Tudoreanu.
Sucevenii speră ca în cel mai scurt timp să perfecteze şi împrumutul atacantului Alex Buziuc de la Gaz Metan Mediaş. „Buziuc este un fotbalist pe care îl ştim foarte bine din perioada în care activa la Sporting. Are avantajul că este sucevean get-beget, se află într-o relaţie de prietenie cu majoritatea fotbaliştilor rapidişti, aşa că nu va avea nevoie de o perioadă de acomodare la noul loc de muncă. Prin aducerea lui Buziuc am împuşca practic doi iepuri dintr-o lovitură, Alex fiind un atacant de mare valoare, care poate acoperi şi una din cele două poziţii rezervate jucătorilor sub 21 de ani”, a precizat Bogdan Tudoreanu.
În altă ordine de idei, „Ted” a anunţat că gruparea suceveană nu este interesată de achiziţionarea mijlocaşului sucevean Augustin Ivaşcă, ce s-a despărţit în această iarnă de gruparea de ligă secundă Unirea Slobozia. „Ivaşcă este un fotbalist foarte bun, însă are dezavantajul vârstei înaintate, urmând să împlinească curând 35 de ani. În plus, pe postul de mijlocaş central avem destule soluţii în acest moment, Sfrijan, Sumanariu, Apostol, Tiron sau chiar Ferariu putând să acopere cu succes această zonă”, a mărturisit tehnicianul sucevean.