Oficialii Rapidului caută insistent în aceste zile un atacant care să-l facă uitat pe golgeterul Marius Matei, fotbalist transferat în această iarnă la FC Voluntari. „Alb-vişiniii” speră să poată obţine împrumutul lui Alexandru Buziuc de la Gaz Metan Mediaş, un jucător lansat în fotbalul mare de concitadina Sporting, pe care antrenorul Bogdan Tudoreanu şi-l doreşte foarte mult. Preşedintele executiv Dumitru Moldovan a demarat în acest sens dicuţiile cu Ioan Horoba, conducătorul ardelenilor şi este încrezător că mutarea are şanse de reuşită.
„Mă onorează interesul Rapidului, însă dacă ar fi după mine, aş dori să continui la Mediaş. M-am acomodat bine aici şi antrenorul ştie ce pot. Problema este că am avut acel accident auto astă toamnă, într-un moment în care evoluam constat la echipa de club şi tocmai ce fusesem convocat la naţionala de tineret. Acum sunt însă restabilit complet şi mai motivat ca niciodată să fac performanţă”, a declarat jucătorul în vârstă de 20 de ani.